vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Zilele Feroviare 2019. În 40 de ani, metroul bucureștean a transportat călători cât populația Terrei

În cei 40 de ani de existență a metroului bucureștean au fost transportați pe rețeaua de transport subteran a Capitalei peste 7,2 miliarde de călători, a declarat, în deschiderea evenimentului Zilele Feroviare 2019, directorul general al Metrorex, Marin Aldea.

Zilele Feroviare 2019

Această cifră înseamnă aproape cât toată populația Terrei la acest moment, a explicat oficialul. De asenenea, dacă însumăm numărul de kilometri parcurși, rezultă o distanță echivalentu cu de 5.930 de ori circumferința Pământului.

Primul tronson al metroului bucureștean, de 8,6 km și șase stații, a fost inaugurat în 1979 între stațiile Timpuri Noi și Semănătoarea (acum Petrache Poenaru). În momentul de față, rețeaua de metrou din București numără 53 de stații și cinci depouri.

Transportul călătorilor în subteran este asigurat de cele 83 de trenuri aflate în exploatare. Din acestea, 15 sunt produse la fosta Întreprindere de Vagoane (IVA) Arad (actualmente Astra Vagoane Călători). Trenurile IVA sunt utilizate pe Magistrala 4, Gara de Nord 2 – Străulești.

Alte 44 de garnituri sunt produse de compania Bombardier și circulă cu precădere pe magistralele 1 și 3. În fine, cele 24 de trenuri fabricate de spaniolii de la CAF sunt utilizate pe Magistrala 2 Berceni – Pipera, cea mai aglomerată a metroului bucureștean.

Metrorex are în derulare proiecte în valoare de 14,9 miliarde de lei, echivalentul a 3,3 miliarde de euro, din care două miliarde de euro sunt asigurați din fonduri europene nerambursabile.

Zilele Feroviare 2019. STB vrea să crească atractivitatea transportului în comun

În intervenția sa, directorul general al Societății de Transport București (STB), Andrei Creci, a subliniat faptul că vrea să determine bucureștenii să lase mașinile acasă și să folosească transportul public.

”Acest lucru nu se poate face însă decât prin îmbunătățirea condițiilor de transport. Exigențele oamenilor au crescut, Acum nu mai vor doar ca mijlocul de transport să-i ducă repede din punctul A în punctul B. Lumea vrea Wi Fi, aer condiționat, prize USB să-și încarce telefoanele”, a spus Creci.

El a amintit faptul că Primăria Capitalei are în derulare o licitație internațională pentru achiziționarea a 100 de tramvaie moderne cu lungimea de 36 de metri, În completare, STB vrea să cumpere la rândul ei tramvaie cu lungimea de 18 mtri, procedură care va fi lansată în cursul anului viitor.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole