vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Vot la Strasbourg. Adina Vălean, la un pas să devină comisar european pentru Transporturi

Adina Vălean este la un pas să devină comisar european pentru Transporturi. Noua Comisie Europeană este votată miercuri, de la ora 13,00 (ora României), în Parlamentul European, după ce preşedintele desemnat Ursula von der Leyen îşi prezintă echipa şi discută cu europarlamentarii obiectivele sale.

comisar european pentru Transporturi Adina Vălean în Parlamentul European

”Începând cu ora locală 9,00 (10,00 ora României), Ursula von der Leyen, preşedintele ales al Comisiei Europene, îşi va prezenta echipa comisarilor desemnaţi (validaţi deja de către comisiile de specialitate în cadrul audierilor recente) şi va discuta obiectivele noii Comisii alături de eurodeputaţi”, se arată într-un comunicat al PE.

În urma dezbaterii, fiecare grup politic se va reuni pentru a discuta intenţiile de vot. Votul de la ora 12,00 (13,00 ora României), prin apel nominal cu majoritate simplă, este  precedat de declaraţii ale liderilor grupurilor politice, în ordinea inversă a mărimii grupului.

La ora locală 13,30 (14,30 ora României), este programată o conferinţă de presă a preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli, şi a preşedintelui ales al Comisiei, Ursula von der Leyen.

Adina Vălean, primul român comisar european pentru Transporturi

România este reprezentată în Comisia von der Leyen de Adina Valean, care deţine portofoliul Transporturilor.

Liderii principalelor grupuri europarlamentare au vorbit marţi, la Strasbourg, despre viitoarea Comisie Europeană şi votul de miercuri. Socialiştii consideră că noul Consiliu de comisari „e cea mai bună variantă”, chiar dacă, „luaţi în parte”, comisarii nu ar fi trecut de acest vot. Verzii spun că nu îi împiedică să meargă mai departe, în timp ce PPE aşteaptă un vot majoritar. GUE, care reprezintă extrema stângă, a anunţat că nu va vota noua comisie.

În cazul unui vot favorabil, Comisia condusă de Ursula von der Leyen îşi va începe mandatul pe 1 decembrie.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole