joi, septembrie 19, 2024
spot_img

Ușor reviriment al transporturilor feroviare în Republica Moldova

În Republica Moldova, în luna aprilie au fost în creștere toți indicatorii care caracterizează sectorul de transport: volumul mărfurilor transportate, parcursul mărfurilor, numărul pasagerilor transportați și parcursul pasagerilor.
faliment la CFM
Mai multe date au fost date publicității marți pe pagina de socializare a Ministerului Economiei din țara vecină. Întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat circa 1,5 milioane tone de mărfuri în luna aprilie 2021, volum superior celui înregistrat în perioada similară din anul 2020 cu 44,9%. A crescut volumul de mărfuri transportate cu transportul aerian (+82,2%), rutier (+54,1%), fluvial (+48,3%) şi feroviar (+2,7%). Parcursul mărfurilor, în luna aprilie, a constituit 405,8 milioane tone-km, fiind în creştere cu 30,2%, comparativ cu luna aprilie 2020.


Cu transportul public au fost transportați 4,8 milioane pasageri, de 5,1 ori mai mult față de luna corespunzătoare din anul 2020, pe fonul descreșterilor din luna aprilie 2020. Creșterea în aprilie 2021 față de aprilie 2020 a fost cauzată, preponderent, de majorarea numărului de pasageri transportați cu transportul rutier cu 3,8 milioane pasageri sau de 5,3 ori, și cu transportul aerian – cu 30,8 mii pasageri (de 5,6 ori). Parcursul pasagerilor în luna aprilie a constituit 201,0 milioane pasageri-km, sau de 6,7 ori mai mult comparativ cu luna aprilie 2020. (D.C.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole