vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Ungaria răscumpără transportul feroviar de marfă de la austrieci, România îi pune lacăt

Guvernul ungar şi compania austriacă Rail Cargo Group, parte a OBB, poartă discuţii cu privire la răscumpărarea de către statul ungar a unei participaţii la operatorul de transport feroviar de marfă Rail Cargo Ungaria, fosta companie de stat MAV Cargo.

Doru Cireașă

Imre Kovacs, preşedintele Rail Cargo Ungaria, a confirmat că se poartă negocieri şi a subliniat că un acord ar fi în interesul ambelor părţi, potrivit Agerpres. Preluarea unei participaţii la Rail Cargo Ungaria se potriveşte cu strategia Guvernului de la Budapesta de a redobândi controlul la companiile strategice care au fost privatizate înainte de 2010. De asemenea, pentru Rail Cargo Ungaria ar fi important să aibă sprijinul Guvernului atunci când oferă un serviciu public.

Cotidianul Magyar Nemzet subliniază că negocierile cu proprietarul austriac al Rail Cargo Ungaria au început în anii următori privatizării fostului operatorul public de transport feroviar de marfă din Ungaria, MÁV Cargo, în 2008. La acea dată mulţi au criticat privatizarea MÁV Cargo, inclusiv Fidesz, care atunci era în opoziţie şi acum este la putere.

Între timp, însă, MAV Cargo a trecut printr-un proces de modernizare în valoare de 43,5 miliarde de forinţi (600 milioane lei) care s-a întins pe o perioadă de cinci ani. În prezent, Rail Cargo Ungaria are 45 de locomotive moderne, personal calificat şi de-a lungul anilor flota de vagoane a fost reînnoită.

Rail Cargo Group este al doilea mare operator de transport feroviar de marfă din Europa şi o prezenţă solidă pe piaţa ungară, unde asigură un transportul de bunuri între Germania şi Turcia.

În contextul obiectivelor fixate de Europa în domeniul dezvoltării sustenabile şi a protecţiei mediului, Imre Kovacs a apreciat că Pactul Verde European oferă oportunitatea de a creşte ponderea transportului feroviar de marfă prietenos cu mediul în dauna transportului rutier poluant.

În România Rail Cargo a crescut, într-un singur an, cu două puncte procentuale

Rail Cargo este prezent și în România. Într-un singur an, anume 2016-2017, Rail Cargo Carrier și-a majorat cota de piață de la 3,54% la 5,23%. Evoluțiile din țara vecină sunt total diferite față de cele ale operatorului național de transport de marfă al României, CFR Marfă. Spre deosebire de Rail Cargo ale cărei operațiuni au fost privatizate, restructurate și modernizate, la CFR Marfă nu s-a întâmplat nimic. Ba, dimpotrivă, în 2013 statul român a gânmdit o schemă nefericită în care compania a fost scutită de datorii la buget cifrate la peste 300 de milioane de euro. Zilele trecute Comisia Europeană a decis irevocabil că acești bani, la care se adaugă TUI către CFR SA și CAS neplătit la buget, adică 570 milioane de euro, reprezintă ajutor de stat care trebuie restituit.

“Piaţa transportului feroviar de marfă este o componentă esenţială a legăturilor de transport în orice economie. Anumite măsuri de sprijin public în favoarea operatorului istoric CFR Marfă, deţinut de stat, i-au conferit acestuia un avantaj economic neloial faţă de alţi operatori. Acestea au constat în anularea datoriilor publice şi necolectarea de către creditorii publici a sumelor datorate de operator. Măsurile încalcă normele UE privind ajutoarele de stat. România trebuie acum să recupereze ajutorul incompatibil”, a declarat comisarul european responsabil cu politica în domeniul concurenţei, Margrethe Vestager.

CFR Marfă este operatorul istoric de pe piaţa românească de transport feroviar de marfă. De mai mulţi ani, societatea, care este deţinută integral de stat, se confruntă cu dificultăţi economice. Aceasta are un nivel ridicat de îndatorare, în special faţă de administratorul infrastructurii feroviare din România, CFR Infrastructură, care este, de asemenea, deţinut în totalitate de stat, şi a avut datorii mari faţă de agenţiile naţionale de asigurări sociale şi de administrare fiscală timp de mulţi ani. CFR Marfă se află în curs de obținere a concordatului preventiv, însă cel mai probabil, decizia CE semnifică începutul sfârșitului și falimentului companiei de stat. Aceasta cu atât mai mult cu cât, pentru salvarea companiei, actuala conducere a Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a ales procedura concordatului preventiv, în loc de cea a insolvenței, procedură recomandată de către specialiștii în reorganizare.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole