vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

GALERIE FOTO 244 de poduri, podețe și tuneluri feroviare modernizate. LISTA completă

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a dat publicității joi lista celor 60 de de poduri, podețe și tuneluri feroviare modernizate deja cu fonduri europene nerambursabile.

244 de lucrări de artă de pe întreaga rețea feroviară au fost incluse de CFR SA în programul destinat exclusiv lucrărilor de modernizare poduri, podețe și tuneluri de cale ferată, un program stucturat în două etape și implementat pe raza regionalelor de cale ferată Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa.

Lucrările de modernizare a celor 244 de poduri/podețe/tuneluri sunt prevăzute în Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), cu finanțare asigurată din fonduri nerambursabile (FEDR/FC) și de la bugetul de stat, aferente cadrului financiar 2014-2020, a precizat CFR SA pe contul său de Facebook.

În etapa 1 sunt incluse 71 de obiective, astfel:

60 poduri/podeţe/tuneluri – lucrări finalizate

11 poduri/podeţe – lucrări în executie

🔸Valoare totală contracte lucrări: 381.232.619,31 lei

🔸Sursa de finanțare: Buget de Stat/FEDR/FC

În etapa a doua se elaborează studii de fezabilitate pentru 173 de poduri/podețe/tuneluri:

139 de poduri/podeţe/tuneluri (Regionalele CF Cluj, Braşov, București, Craiova și Iași) – contracte semnate în trimestrele III – IV 2019

33 de poduri/podeţe (Regionalele Timișoara şi Galaţi) – analiză oferte/proceduri de licitație lansate în lunile mai și iulie 2020

1 tunel (Regionala CF Timișoara) – procedură anulată/lipsă oferte, urmează reluarea licitației

🔸Valoare totală contracte elaborare SF (139 obiective): 12.300.000 lei

🔸Sursa de finanțare: Buget de Stat/FEDR

60 de poduri, podețe și tuneluri feroviare modernizate deja

60 de poduri/podeţe/tuneluri dintre cele 71 de obiective incluse în etapa I au fost deja modernizate, în derulare fiind lucrările de modernizare la ultimele 11 poduri și podețe, aflate pe raza sucursalelor regionale CF București, Cluj, Timișoara și Craiova.

Dintre cele 173 de obiective, incluse în etapa a II-a, pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, pentru 139 de poduri/podeţe/tuneluri s-au semnat contractele, pentru 33 de poduri și podețe sunt în analiză ofertele depuse în cadrul procedurilor de licitații lansate în a doua jumătate a anului 2019, iar în perioada următoare, SRCF Timișoara va relua licitația și pentru lotul 2 (un tunel), prima licitație fiind anulată, deoarece nu au fost depuse oferte.

Lista de poduri, podețe și tuneluri feroviare modernizate

Obiective incluse în etapa I – finalizate/în execuție

SRCF BUCUREȘTI – 7 obiective – poduri (5 finalizate, 2 în execuție)

Lucrări finalizate

◘ Pod km 20+474, între stațiile Domnești și Grădinari

◘ Pod km 21+084, între stațiile Domnești și Grădinari

◘ Pod km 21+434, între stațiile Domnești și Grădinari

◘ Pod km 21+888, între stațiile Domnești și Grădinari

◘ Pod km 1+510, linia colectoare Mogoșoaia

Lucrări în execuție

◘ Pod km 57+560, între stațiile Brazi și Ploiești Sud

◘ Pod km 57+540, între stațiile Ploiești Sud și Ploiești Triaj

SRCF CONSTANTA – 6 obiective (2 poduri, 2 Poduri Dunărene, 2 podete) – finalizate

Lucrări finalizate

◘ Pod km 225+169, între stațiile Constanța și Agigea Nord

◘ Pod km 228+895, între stațiile Constanța și Agigea Nord, fir II

◘ Pod km 165+817, între stațiile Hm Dunărea și Cernavodă Pod

◘ Pod km 152+149, între stațiile Fetești și Ovidiu

◘ Podeț km 252+597, între stațiile Costinești Tabără și Neptun

◘ Podeț km 250+416, între stațiile Costinești Tabără și Neptun

SRCF BRAȘOV – 6 obiective (3 tuneluri, 1 pod, 2 podețe) – finalizate

Lucrări finalizate

◘ Tunel km 208+744 – 209+138, între stațiile Lunca Bradului și Răstolița

◘ Tunel km 128+365,8 – 129+587,9, între stațiile Păltiniș și Livezi Ciuc

◘ Tunel km 36+857 – 37+329, între stațiile Valea Homorod și Brădet

◘ Pod km 320+221, între stațiile Iernut și Luduș

◘ Podeț km 109+065, între stațiile Siculeni și Mădăraș Ciuc

◘ Podeț km 58+037, între stațiile Șercaia și Făgăraș

SRCF CLUJ – 12 obiective (2 tuneluri, 2 poduri, 8 podețe) – 11 finalizate, 1 în execuție

Lucrări finalizate

◘ Tunel km 598+930 – 599+201, între stațiile Bratca – Șuncuiuș

◘ Tunel km 239+679 – 239+731, între stațiile Bocicoi – Valea Vișeului

◘ Pod km 47+128, între stațiile Măgheruș – Sărățel

◘ Pod km 651+564, între stațiile Oradea Est – Oradea

◘ Podeț km 23+210, între stațiile Telciu – Fiad

◘ Podeț km 544+080, între stațiile Stana – Huedin

◘ Podeț km 544+677, între stațiile Stana – Huedin

◘ Podeț km 544+976, între stațiile Stana – Huedin

◘ Podeț km 545+100, între stațiile Stana – Huedin

◘ Podeț km 543+830, între stațiile Stana – Huedin

◘ Podeț km 597+715, între stațiile Șuncuiuș

Lucrări în execuție

◘ Podeț km 41+719, între stațiile Feldru – Ilva Mică

SRCF IAȘI – 19 obiective (1 tunel, 5 poduri, 13 podețe) – finalizate

Lucrări finalizate

◘ Tunel km 389+551 – 389+788, linia I, în stația Bârnova Cap X

◘ Pod km 324+050, linia II, între stațiile Gălbeni și Secuieni Roman

◘ Pod km 31+620, între stațiile Ilișești și Gura Humor

◘ Pod km 281+494, liniile I – V, în stația Fărăoani

◘ Pod km 268+678, între stațiile Bârlad și Zorleni

◘ Pod km 381+660, între stațiile Scânteia și Grajduri

◘ Podeț km 49+517, între stațiile Frasin și Molid

◘ Podeț km 47+855, între stațiile Frasin și Molid

◘ Podeț km 58+307, între stațiile Vama și Prisaca Dornei

◘ Podeț km 418+889, liniile I, II, IV, V și Vi, în stația Liteni

◘ Podeț km 439+450, liniile I și II, între stațiile Liteni și Verești

◘ Podeț km 33+517, între stațiile Lunca Ilvei și Silhoasa

◘ Podeț km 101+311, în stațiile Mestecăniș și Iacobeni

◘ Podeț km 290+159, liniile I și II, între stațiile Fărăoani și Valea Seacă

◘ Podeț km 259+650, între stațiile Berheci și Ghidigeni

◘ Podeț km 434+912, între stațiile Verești și Văratec

◘ Podeț km 16+660, între stațiile Gârleni și Racova

◘ Podeț km 322+537, linia II, în stația Gălbeni

◘ Podeț km 318+924, liniile I și II, între stațiile Ițești și Gălbeni

SRCF TIMIȘOARA – 7 obiective (2 tuneluri, 4 poduri, 1 podete) – 6 finalizate, 1 în execuție

Lucrări finalizate

◘ Tunel km 446+811 – 447+080, între stațiile Teregova și Armeniș

◘ Tunel km 63+315 – 63+407, între stațiile Merișor și Banița

◘ Pod km 3+724, CF 216, între stațiile Ilia și Dobra

◘ Pod km 5+403, CF 216, între stațiile Ilia și Dobra

◘ Pod km 72+569, între stațiile Banița și Petroșani

◘ Podeț km 12+255, între stațiile Dobra și Holdea

Lucrări în execuție

◘ Pod km 36+673, între stațiile Subcetate și Băiești

SRCF CRAIOVA – 14 obiective (7 poduri, 7 podete) – 7 finalizate, 7 în execuție

Lucrări finalizate

◘ Pod Km 115 + 565, Liniile I și II, între stațiile Măldăieni și Mihăiești

◘ Pod Km 15 + 550, între stațiile Jirov și Corcova

◘ Podeț Km 226 + 575, între stațiile Balș și Spineni

◘ Podeț Km 279 + 884, Linia I, între stațiile Coțofeni și Răcari

◘ Podeț Km 5 + 303, Liniile I și II, în stația Țînțăreni

◘ Podeț Km 6 + 592, între stațiile Țînțăreni și Gilort

◘ Podet Km 6 + 939, între stațiile Țînțăreni și Gilort

Lucrări în execuție

◘ Pod km 197+557, între stațiile Slatina – Piatra Olt

◘ Pod Km 40 + 875, între stațiile Barbatesti și Jupânești

◘ Pod Km 55 + 812, între stațiile Pojoreni și Copacioasa

◘ Pod Km 20 + 698, între stațiile Corcova și Motru Est

◘ Pod Km 99 + 523, Linia I, între stațiile Golești și Pitești

◘ Podeț Km 286 + 035, Liniile I – VIII, în stația Filiași

◘ Podeț Km 357 + 760, între stațiile Valea Fratelui și Turnu Roșu.

Acestea sunt cele 60 de poduri, podețe și tuneluri feroviare modernizate cu bani europeni până în momentul de față.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole