vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

GALERIE FOTO Cum arată trenul japonez Laview, în care stai ca în sufragerie

Operatorul Seibu Railway a prezentat trenul japonez Laview, proiectat să le ofere pasagerilor senzaţia că se află într-o sufragerie.

Japonia se află la ani lumină distanţă când vine vorba despre trenurile de mare viteză, iar cel mai nou tren nu este o excepţie, relatează CNN. Proiectat de arhitectul Kazuyo Sejima, deţinător al unui premiu Pritzker, seria Seibu 001, cunoscută sub numele “Laview”, este o creaţie uimitoare.

Laview are un exterior argintiu, care reflectă lumina, proiectat să se integreze în peisaj în timp ce traversează oraşul către munţi. Ferestrele uriaşe ale trenului oferă pasagerilor imagini panoramice extraordinare de-a lungul drumului. În interior, Laview este dotat cu scaune galbene cu tetiere ajustabile şi cotiere confortabile, ”care oferă senzaţia că te afli în camera de zi”.

Vopseaua exteriorară, produsă special pentru trenul japonez Laview

Lumina plăcută, care se ajustează pe parcursul zilei, a fost proiectată pentru a crea o atmosferă relaxantă pentru navetişti.

Laview este primul tren proiectat de Sejima, care a fost însărcinat să vină cu un concept ”nemaivăzut”, care să dea tonul pentru viitoarele creaţii ale companiei. ”Cea mai evidentă diferenţă este că trenul poate circula în locuri diferite. Acest tren traversează oraşul către munţii Chichibu şi am crezut că ar fi plăcut să poată răspunde şi integra în mediul înconjurător. De asemenea, am dorit să creez un tren care să dea senzaţia că este o cameră de zi în care pasagerii se pot relaxa, iar aceştia să se simtă atraşi să călătorească cu el”, a declarat Sejima.

Aproape fiecare detaliu al Laview, care are opt vagoane şi 422 de locuri, a fost bine gândit pentru a permite navetiştilor să se simtă confortabil în timp ce trenul circulă cu viteze de până la 120 de kilometri pe oră. Chiar şi numele trenului are o semnificaţie specială – ”l” de la ”luxurious living” (viaţă luxoasă n.r.), ”a” de la ”arrow” (rapid ca o săgeată n.r.) şi ”view”, care înseamnă privelişte.

Vopseaua argintie utilizată pentru exteriorul trenului a fost produsă special pentru Seibu Railway. Operatorul feroviar intenţionează ca toate trenurile care circulă pe ruta dintre Ikebukuro, la nord-vest de Tokyo, şi Seibu Chichibu să fie înlocuite cu trenuri Laview,  până la sfârşitul acestui an.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole