joi, septembrie 19, 2024
spot_img

Primul tren cu telecomandă al SNCF, testat în regiunea pariziană. Următorul pas: garniturile autonome

Primul tren cu telecomandă al SNCF a circulat în aprilie în regiunea pariziană, dar anunțul în acest sens a fost făcut abia miercuri de societatea feroviară franceză.

tren cu telecomandă al SNCF

Această garnitură, compusă dintr-un vagon Corail transformat în laborator și un vagon platformă plus două locomotive de manevră a circulat în luna aprilie pe distanța de 4 km dintre Villeneuve-Saint-Georges (Val-de-Marne) et Juvisy (Essonne). El a fost dirijat de la un post de comandă situat la Vigneux-sur-Seine (Essonne), la câțiva kilometri distanță.

”Acest experiment reușit a demonstrat fezabilitatea tehnică a telecontrolului feroviar”, s-a felicitat SNCF într-un comunicat dat publicității. Pe parcursul testului, camerele instalate pe locomotive i-au permis mecanicului de la distanță să asigure comenzile de frânare și accelerare. Datele au fost transmise prin satelit și printr-o rețea de telefonie mobilă privată LTE echivalentă cu 4G, informează Ouest France.

Tren cu telecomandă al SNCF – un experiment reușit

Telecomanda trenurilor va permite preluarea controlului la distanță a unui viitor tren autonom în caz de incidente neprevăzute, facilitarea manevrelor și asigurarea de servicii pentru trenurile de marfă. ”Este o mare premieră pentru sistemul feroviar. Acest experiment reușit constituie o etapă fundamentală în realizarea trenului viitorului”, a declarat Luc Laroche, director de proiect la SNCF.

Prototipuri de trenuri de marfă și de trenuri expres regionale (TER) complet automatizate urmează să fie funcționale, fără conductor la bord, în 2023, după care va urma o dezvoltare a lor începând din 2025. Chiar dacă nu intenționează să treacă imediat la trenuri comerciale de călători fără mecanic, SNCF vede ”beneficii concrete” ale automatizării trenurilor: o mai bună regularitate cu ”o circulație armonizată și o viteză optimizată” care va permite de acum încolo circulația garniturilor și ”de a face mai bine față incidentelor neprevăzute”, precum și p diminuare a consumului de energie.

Experimentul a fost făcut de SNCF în colaborare cu Railenium, un institut de cercetare tehnologică cu sediul la Valenciennes (nordul Franței), fabricantul de sisteme electronice Actia, Centrul național de studii spațiale (Cnes) și grupul tehnologic Thales.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole