vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Transportul feroviar și cu metroul, capitol distinct în PNRR

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a prezentat marți cei șase piloni ai Programului Național de Redresare și Reziliență.

Unul dintre piloni, primul, se numește „Tranziție verde” și include și sub-capitolul „transportul feroviar și cu metroul”, potrivit unei postări a oficialului pe pagina sa de socializare. Alături de transportul rutier, cel feroviar și cu metroul vor primi cel puțin 28% din finanțare, potrivit ministrului.

Cumpărarea de material rulant în PNRR este una dintre solicitările sindicatelor, formulate cu insistență. „Suntem nemulțumiți pentru că în PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență – n.red.) sunt trecute doar 39 Rame electrice noi a fi achiziționate pentru transportul feroviar de călători din România şi nu am văzut alte proiecte pe fonduri europene, deşi există două Programe operaţionale în care se pot achiziționa trenuri noi pentru transportul feroviar de călători din România”, spune Maxim Rodrigo de la Federația Sindicatelor din Transporturile Feroviare din România.

 


 

 


El face referire la POIM, programul operațional Infrastructură Mare (care a expirat în 2020 cu o prelungire de 1-2 ani) și la POT (Programul Operațional Transporturi care a început în 2021). „Avem ARF degeaba pentru că a pierdut achiziția celor 100 de trenuri noi pe POIM în exercițiul financiar 2014-2020, iar acum, în 2021, nu are proiecte europene pentru alte 200 trenuri noi pe fonduri europene. Şi este normal ca ceferiştii să fie foarte nemulțumiți”, spunea el în ianuarie. Instituția condusă de Gigi Gavrilă are în derulare două licitații pentru până la 120 de trenuri, însă nu a încheiat niciuna. (D.C.)

 

 

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole