vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Tramvaiul Bozankaya a intrat în teste la Timișoara

Primul tramvai fabricat de Bozankaya pentru transportul public Timișoara a intrat luni seară în teste.

tramvai Bozankaya pentru Timișoara

Garniturile de pe linia 9 din Timișoara nu au mai circulat luni seară, de la ora 22.00, între bulevardul Dâmbovița și Ciarda Roșie, de la acea oră fiind testat pentru omologare primul tramvai nou ajuns la Timișoara.

Acesta va fi introdus în circulație după ce va fi omologat de Autoritatea Feroviară Română, potrivit expressdebanat.ro. Testele în care a intrat noul tramvai vizează, printre altele, sistemul de frânare în anumite condiții sau simularea gradului de încărcare. În total, vor fi făcute 70 de astfel de verificări. După ce noua garnitură va fi verificată de specialiști, autoritățile vor putea depune documentația pentru obținerea acordului tehnic, la Autoritatea Feroviară Română.

La momentul la care tramvaiul a ajuns la Timișoara, reprezentanții companiei turcești producătoare estimau că testele vor dura cel puțin o lună. „Trebuie să testăm acest tramvai poate timp de o lună, iar apoi, în două luni, putem trimite între 4 și 6 tramvaie”, spunea președintele companiei.

După ce va fi obținut agrementul AFER, la Timișoara vor putea ajunge și următoarele două tramvaie din cele 21 contractate de primărie. „Conform contractului, în primele trei luni după momentul în care acest tramvai va fi acreditat de AFER vin următoarele două tramvaie.”, a spus Nicolae Bite, directorul STPT.

Noul tramvai a sosit la Timișoara la sfârșitul lunii iunie. Are o lungime de 30 de metri, poate transporta cel mult 200 de călători, podeaua joasă, aer condiționat și afișaj electronic. Noul tramvai are o autonomie de 63 km asigurată de bateriile din dotare. O singură garnitură produsă în Turcia a costat aproximativ 2 milioane de euro. (D.C.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole