vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Nicușor Dan: Nu vom vedea tramvaie noi în București mai devreme de un an și jumătate

Candidatul PNL-USR-PMP la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, spune că nu avem șanse să vedem tramvaie noi în București mai drevreme de un an și jumătate. El spune că prelungirea până la finele anului în curs a evaluării financiare la licitația pentru tramvaie de 18, la care concurează doi producători români, a fost făcută de Municipalitate în speranța că se vor găsi bani în bugetul pe anul viitor.

Adrian Bărbulescu

tramvaie noi în București

Societatea de Transporturi București a amânat pentru 31 decembrie 2020 evaluarea financiară a celor două oferte primite pentru achiziția a 40 de tramvaie de 18 metri, în condițiile în care evaluarea tehnică, cea mai dificilă etapă, s-a încheiat la 25 mai, iar termenul inițial anunțat pentru încheierea procedurii era 2 iunie 2020. Amânarea semnifică faptul că STB îi este necesar peste un an de deliberări pentru desemnarea câștigătorului, în condițiile în care depunerea ofertelor a avut loc în decembrie 2019.

Nicușor Dan: Primăria și STB nu au bani pentru tramvaie noi în București

”Nu au bani. STB, din momentul în care nu mai este regie, nu mai poate primi bani de la Primăria Municipiului București. Teoretic, achiziția de tramvaie ar putea fi finațată printr-o majorare de capital, pentru că Municipalitatea este principalul acționar, cu peste 99%. Numai că nici PMB nu are bani și este datoare peste 500 milioane de lei, aproape un miliard, la subvenția către STB”, a declarat Nicușor Dan pentru Club Feroviar.

El a explicat că prelungirea termenului de evaluare financiară a fost făcută în speranța că se vor găsi resurse financiare în bugetul Municipalității pe 2021.

Două companii românești concurează la licitația pentru tramvaie noi în București, varianta de 18 metri

La licitația pentru tramvaie de 18 metri, organizată de STB, au depus oferte două companii din industria feroviară românească.

Prima ofertă vine de la ofertantul Electroputere VFU Pașcani, împreună cu Reloc Craiova (terț), ambele parte a Grupului Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica. Cea de-a doua ofertă este a asocierii Astra Vagoane Călători Arad (lider), Atelierele CFR Grivița București (ofertant) și CRRC Qingdao Co. Ltd. China. Astra Vagoane Călători este controlată de omul de afaceri arădean Valer Blidar.

Societatea de Transport Bucureşti (STB) a lansat la finele lunii septembrie licitaţia pentru achiziţia a 40 de tramvaie noi de 18 metri lungime. Valoarea estimată a achiziţiei este de 307,6 milioane de lei, cu posibilitatea suplimentării cu 461,4 milioane, dacă va fi comandat un lot suplimentar de 60 de tramvaie.

Licitaţia lansată de STB vizează achiziţia de tramvaie noi din gama de 18 m cu podea total coborâtă. Contractul de furnizare trebuia să fie unul multianual, cu derulare în anii 2019 şi până în 2022, reprezentând încheierea contractului şi respectiv livrarea a 40 tramvaie şi posibilitatea încheierii unui act adiţional de prelungire a valabilităţii, maximum până în 2024, şi de suplimentare a cantităţii cu până la maximum 60 de bucăţi.

Contracandidatul Gabrielei Firea critică modul în care s-a derulat licitația pe fonduri europene

Nicușor Dan a criticat și modul în care s-a derulat cealaltă licitație, pe fonduri europene, de această dată, pentru achiziționarea a 100 de tramvaie, la care procedura de atribuire a fost desființată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

”Este ciudat că cei care sunt afectați direct (turcii de la Durmazlar – n.red.) nu au contestat decizia CNSC. Acolo lucrurile sunt ciudate. Ne vom lămuri însă în curând, pentru că instanța îi va obliga să desecretizeze documentele”, a mai spus Nicușor Dan.

Gabriela Firea a preferat turcii în locul românilor pentru livrarea de tramvaie noi în București

La începutul lunii decembrie a anului trecut, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a anulat atribuirea la licitația pentru tramvaie.

Cea mai dură concluzie cuprinsă în decizia CNSC este cea prin care membrii Consiliului spun, negru pe alb, că oferta firmei turcești Durmazlar trebuia respinsă încă de la bun început și nu ar fi trebuit să participe la licitație. Este vorba de faptul că Durmazlar nu a inclus în dosarul cu care s-a prezentat la licitație graficul de livrare a tramvaielor, iar acest document a fost depus ulterior, la clarificări. ”Într-adevăr, legislația permite completarea ofertei cu informații formale sau de confirmare, însă prezentarea graficului de livrare și a angajamentului ferm nu poate fi considerată o astfel de completare, cu atât mai mult cu cât, pe baza informațiilor primite, în cazul de față, oferta Durmazlar Makina Sanayi Ve Ticaret AȘ a obținut un punctaj mai mare care a condus la ocuparea primei poziții în clasament”, se arată în documentul publicat de Club Feroviar la vremea respectivă.

În același document, se preciza faptul că turcii de la Durmazlar au fost avantajați ”în mod evident” la licitația pentru tramvaie, în defavoarea românilor de la Astra Vagoane Călători Arad. Și, culmea, raportul CNSC nu a fost contestat în instanță de Durmazlar, ci de Primăria Capitalei!

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole