vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

GALERIE FOTO În toamnă ajunge primul tramvai PESA la Iași, din totalul de 16

În toamna acestui an va ajunge primul tramvai PESA la Iași, din totalul de 16 care vor fi livrate, a anunțat joi Compania de Transport Public Iași.

Contractul de achiziție a celor 16 tramvaie PESA a fost semnat pe 27 aprilie 2020. Valoarea contractului este de aproximativ 163 milioane de lei, cu TVA, echivalentul a 33,1 milioane de euro, ceea ce înseamnă 2,06 milioane de euro pentru fiecare tramvai. ”Tramvaiele vor fi livrate eșalonat până la 22 de luni de la data semnării, primul tramvai PESA urmând să ajungă la Iași la sfârșitul lunii septembrie a acestui an”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a CTP Iași.

Cele 16 tramvaie PESA vor avea o capacitate de transport totală de minimum 230 de locuri, din care minimum 30 pe scaune fixe, nerabatabile și individuale. Toate tramvaiele vor avea dotări moderne: aer condiţionat, instalaţie de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, sistem de supraveghere video interior şi exterior, echipament pentru anunţuri vocale exterioare în staţii pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere, instalaţie electrică a echipamentelor de ticketing şi o instalaţie de informare a călătorilor atât la interior, cât şi la exterior, sistem de numărare a călătorilor prin senzori video inteligenţi 3D etc.

Primul tramvai PESA la Iași. Achiziție pe fonduri europene

Tramvaiele sunt destinate rutelor 1, 3, 7, 8 şi 13. Achiziția tramvaielor PESA este făcută cu ajutorul fondurilor europene prin Programul Operațional Regional – Axa IV „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” – Obiectivul specific 4.1: „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”. Grație aceleiași linii de finanțare, Municipiul Iași va beneficia și de 16 tramvaie Bozankaya (contract în valoare de 168 de milioane de lei semnat pe 11 noiembrie 2019), 20 de autobuze electrice Solaris de 12 metri (contract de furnizare în valoare de aproximativ 67 de milioane de lei semnat pe 15 aprilie 2021) și 24 de autobuze electrice de 10 metri (licitație cu o prevedere financiară de aproape 65 de milioane de lei în curs de finalizare). (A.B.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole