vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Iulică Măntescu îl propune pe Traian Băsescu negociator cu UE pentru salvarea CFR Marfă

După ce Comisia Europeană a anunțat că CFR Marfă trebuie să returneze ajutorul de stat, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulică Măntescu, l-a propus pe fostul președinte Traian Băsescu negociator cu UE în această chestiune. El spune că numai fostul ministru al Transporturilor poate să-și impună punctul de vedere la Bruxelles.

Adrian Bărbulescu

Traian Băsescu negociator cu UE miniștrii francezi să meargă cu trenul trenurile Intercity miniștrii Transporturilor pentru calea ferată

Comisia Europeană a anunțat luni că CFR Marfă trebuie să returneze ajutorul de stat incompatibil, în valoare de cel puțin 570 milioane de euro. România trebuie acum să recupereze de la CFR Marfă ajutorul ilegal și dobânzile aferente, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene.

”Toată lumea se aștepta să fie vorba de 363 milioane de euro, așa cum au zis și autoritățile, numai că suma a venit aproape dublă. Acum, din punctul meu de vedere, problema s-a mutat din curtea UE în cea a Guvernului României. Dacă vor lua decizia de a recupera banii, vom asista la distrugerea unei unități strategice a statului român”, a declarat Iulică Măntescu pentru Club Feroviar.

El a continuat, arătând că în acest caz ”este vorba de asumare, de mers la UE și de bătut cu pumnul în masă”, pentru că România nu poate asista pasiv la distrugerea operatorului național de transport feroviar de mărfuri. ”Dacă, Doamne ferește!, apare un conflict armat în zonă, vin DB (Deutsche Bahn – n.red.) sau unul sau altul să ne transporte tancurile?”, a mai spus liderul sindical.

Traian Băsescu negociator cu UE. El a mai fost negociator șef cu Banca Mondială

În acest context, el a venit cu o propunere surprinzătoare: ”Eu l-aș pune șef al comisiei de negociere cu UE pe Băsescu. Știe să negocieze atunci când este vorba de interesul și de banii României”. Întrebat dacă își susține această afirmație, Iulică Măntescu a răspuns afirmativ.

Traian Băsescu a fost negociator-șef al României în relația cu Bancă Mondială, în perioada 1999-2000. În această calitate, el trebuia să supervizeze derularea programului PSAL, de ajustare structurală a sectorului privat. Programului PSAL era în valoare de 300 milioane de dolari. În 2000, Băsescu a vrut să-și dea demisia din această funcție, după ce România primise la vremea respectivă doar o primă tranșă, de 150 milioane de dolari. Demisia sa nu a fost însă acceptată de premierul Mugur Isărescu, care a decis să nu modifice Hotărârea 374/1999 prin care era nominalizat negociatorul șef al României în relația cu Banca Mondială.

Sindicaliștii s-au întâlnit cu secretarul de stat Ionel Scrioșteanu

La scurtă vreme după ce decizia Comisiei Europene a fost făcută publică, sindicaliștii din domeniul feroviar s-au întâlnit cu secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu.

”Domnul Scrioșteanu ne-a spus că încearcă să găsească soluții și că așteaptă să ia parte la mai multe întrevederi la Bruxelles pe această temă”, a declarat pentru Club Feroviar Florea Dobrescu, președintele Federației Naționale Drum de Fier.

Investigația Comisiei Europene a fost declanșată în urmă cu mai bine de doi ani

Pe 18 decembrie 2017, Comisia Europeană a inițiat o investigație aprofundată pentru a stabili dacă mai multe măsuri luate de România în sprijinul societății CFR Marfă respectau normele UE privind ajutoarele de stat.

Principalele măsuri analizate de oficialii de la Bruxelles erau conversia creanțelor în acțiuni în valoare de aproximativ 363 milioane de euro (1.669 de milioane de lei), în 2013 atunci când se intenționa privatizarea societății, și necolectarea, cel puțin din 2010, a datoriilor la bugetul de asigurări sociale și a taxelor restante datorate de CFR Marfă, precum și a datoriilor societății față de CFR SA (compania de infrastructură). Acum, Comisia a anunțat decizia pe care a luat-o.

CFR Marfă abia a depus planul de restructurare din cadrul concordatului preventiv

Anunțul Comisiei Europene a fost făcut la doar câteva ore după ce CITR (fosta Casă de Insolvență Transilvania) făcea public faptul că a depus la Tribunalul București planul de restructurare a CFR Marfă, în cadrul procedurii de concordat preventiv.

CITR, parte a Impetum Group, împreună cu compania, au transmis vineri, 21 februarie 2020, la Tribunalul București, planul de concordat al CFR Marfă, organizație care urmează să fie restructurată prin procedura de concordat preventiv, a anunțat luni dimineață casa de insolvență.

Planul de redresare a societății de stat se bazează pe doi mari piloni: eficientizarea operațională, astfel încât compania să genereze profit operațional din cel de-al doilea an al derulării procedurii de concordat preventiv și obținerea de venituri prin valorificarea activelor neproductive ale companiei, cu scopul capitalizării sale și al achitării creanțelor istorice.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole