vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Tentativă de viol în Gara Ivești, asupra unei femei impiegat. Bărbatul a fost reținut

O tentativă de viol în Gara Ivești a avut loc sâmbătă, asupra unei femei impiegat, iar în cele din urmă agresorul, un tânăr din Galați, a fost reținut de poliţişti, pe bază de ordonanţă.

viol în Gara Ivești

 

Într-o informare transmisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi se arată că poliţiştii de la transporturi au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat necunoscut ar fi incendiat biroul impiegatului de mişcare din Staţia CFR Iveşti şi ar fi încercat să întreţină, prin violenţă, raporturi sexuale cu impiegatul, o femeie de 50 ani.

Tentativă de viol în Gara Ivești. Agresorul a fost reținut

“În urma activităților investigative, polițiștii au identificat prezumtivul autor, în persoana unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Ivești. Din cercetări a reieșit că agresorul, folosind violența, ar fi sustras victimei telefonul mobil și o sumă de bani, incercand totodată să întrețină raporturi sexuale cu aceasta, după care ar fi incendiat o parte din bunurile aflate în birou. Bunurile sustrase au fost recuperate odată cu identificarea acestuia”, a declarat comisarul șef de poliție Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, citată de cotidianul local Viața Liberă.

Suspectul a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă la viol, tâlhărie calificată și distrugere. Acesta va fi prezentat duminică Parchetului de pe lângă Judecătoria Liești, cu propunere de arestare preventivă.

Femeia atacată este internată în secția de neuro-chirurgie a Spitalului din Galați, în urma traumatismelor pe care le-a suferit în timp ce se lupta cu agresorul.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole