vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

SNCF cumpără telefoane de la Crosscall. Peste 20.000 de ”nași” vor primi smartphone made in France

Compania franceză de stat SNCF va cumpăra telefoane de la Crosscall, societate din Hexagon ale cărei terminale sunt recunoscute ca fiind rezistente la lovituri, la șocuri, la praf și la apă.

telefoane de la Crosscall

Grupul din Aix en Provence a câștigat o cerere de oferte lansată de SNCF pentru a-i echipa pe cei 21.000 de controlori de bilete din trenurile TGV, TER și Intercity.

În afară de valoarea contractului, de opt milioane de euro, tranzacția oferă o mare vizibilitate pentru producătorul francez de smartphone, comentează jurnaliștii de la Le Figaro. Înființată în urmă cu zece ani de zile, Crosscall este cunoscută mai ales în rândul amatorilor de sporturi extreme și în cel al profesioniștilor în construcții, cu telefoane rezistente la cădere, la șocuri, la praf și la apă.

Telefoane de la Crosscall, pentru durabilitatea lor

De acum înainte, grupul vizează să-și extindă oferta destinată companiilor. Deja, a realizat jumătate din cifra sa de afaceri, de 71,6 milioane de euro, pe seama companiilor și a administrației. Acum, adăugând și contractul cu SNCF, companiile vor vor avea o pondere mai mare decât persoanele fizice în veniturile sale.

”Este vorba de un contract pe trei ani. Smartphone-urile noastre au fost alese pentru durabilitatea lor”, a declarat David Eberlé, vicepreședinte al Crosscall.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole