vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

BREAKING Statutul personalului feroviar a trecut de Comisia de Muncă din Camera Deputaților

Legea privind Statutul personalului feroviar a trecut miercuri, după dezbateri, de Comisia de Muncă din Camera Deputaților. Astfel, se apropie tot mai mult momentul în care actul normativ va ajunge pentru a doua oară la președintele Klaus Iohannis, în vederea promulgării.

Adrian Bărbulescu

Statutul personalului feroviar

Comisia a respins cererea de reexaminare făcută de președintele Klaus Iohannis, cu 11 voturi ”pentru” și cinci abțineri.

Acum urmează să fie dat un raport final al comisiilor de Muncă și de Transporturi din Camera Deputaților, urmat de votul în plenul Camerei, după care proiectul va ajunge din nou la președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare, au declarat pentru Club Feroviar surse din cadrul Ministerului Transporturilor.

Pe 3 iunie, Legea privind Statutul personalului feroviar a fost trimisă la promulgare președintelui Klaus Iohannis, după ce fusese aprobată de Parlament. Pe 20 iunie însă, actul normativ a fost trimis de șeful statului înapoi la Parlament, pentru reexaminare, iar între timp a intervenit vacanța parlamentară. Prin Statut, s-a obținut mărirea coeficienților de ierarhizare la un nivel foarte apropiat de nivelul cerut de sindicate, respectiv coeficienții câștigați prin Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi 2008-2010. Totodată, s-a aprobat reducerea vârstei standard de pensionare cu cinci ani, fără penalizare, pentru întreg personalul feroviar, reușindu-se reducerea stagiului obligatoriu de cotizare de la 35 la 30 de ani.

Statutul personalului feroviar a trecut de Senat în octombrie

Apoi, pe 21 octombrie, Legea privind Statutul personalului feroviar a trecut de Senat, fără nicio modificare față de varianta inițială.

”În cadrul ședinței plenului Senatului României de astăzi, 21 octombrie 2019, au fost adoptate Raportul comun al comisiilor de specialitate asupra Cererii de reexaminare formulată de președintele României asupra Legii privind statutul personalului feroviar și Legea in forma trimisă la promulgare. (…) Urmează acum trimiterea legii la Camera Deputaților unde Cererea de examinare va fi supusă dezbaterilor comisiilor de specialitate și supusă votului plenului”, scria pe contul său de Facebook secretarul de stat în Ministerul Transporturilor (la acea vreme) Dragoș Titea.

Acum, ea trebuie să mai treacă și de Camera Deputaților pentru a fi trimisă din nou la promulgare, iar președintele României nu mai are, din punct de vedere legal, decât o opțiune: să semneze.

Reacțiile liderilor sindicali de la calea ferată

”Principalele avantaje ale adoptării Statutului personalului feroviar sunt garantarea stabilității locurilor de muncă, reintroducerea în contractele colective de muncă a coeficienților de ierarhizare și reducerea vârstei standard de pensionare”, a declarat pentru Club Feroviar, imediat după votul din Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, Florin Dobrescu, președintele Federației Naționale Sindicale Drum de Fier.

”Astăzi in comisia de Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților, cu 11 voturi pentru și 5 abtineri a fost respinsă cererea Președintelui Iohanis de revizuire a Legi privind statutul personalului feroviar și a fost dat vot favorabil pentru trimitere a raportului către plenul Camerei Deputaților. Sperăm ca în perioada următoare și Comisia de Transporturi și Infrastructură sa procedeze la fel, pentru urgentarea adoptării proiectului de lege privind statutul personalului feroviar și trimitere a acestuia la promulgare”, a scris pe contul său de Facebook Ilică Măntescu, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă.

După ce Legea va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis, ea va intra în vigoare în termen de șase luni de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole