vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Stația de metrou Berceni Centură are constructor. Contractul a fost atribuit de Primăria Sectorului 4

Stația de metrou Berceni Centură are constructor, după ce Primăria Sectorului 4 a atribuit contractul asocierii Somet – TIAB – UTI – Construcții Erbașu.

Stația de metrou Berceni Centură Aici va fi amplasată noua stație metrou de pe Șoseaua Berceni
Aici va fi amplasată noua stație

Valoarea contractului este de 157,64 milioane de lei, iar proiectul ar putea beneficia de finanțare europeană, notează Economica.net.

Contractul cu asocierea câștigătoare a fost semnat pe 15 aprilie, conform anunțului de atribuire publicat în sistemul electronic de achiziții publice.

Primăria Sectorului 4 a anunțat pe 15 aprilie că se are în vedere accesarea de fonduri europene. “Primăria Sectorului 4 este, începând din 13 aprilie 2020, prima autoritate locală din Capitală eligibilă pentru accesarea fondurilor europene disponibile prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), în vederea extinderii rețelei de metrou a Bucureștiului”, anunța autoritatea locală. „Încheiem astfel o etapă dificilă a acestui proiect și ne pregătim deja documentația pentru accesarea fondurilor necesare construirii stației de metrou”, declara atunci Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Stația de metrou Berceni Centură va fi gata peste doi ani

Primăria Sectorului 4 primise două oferte la licitaţia pentru construirea staţiei de metrou Berceni Centură. Astfel, pentru contract se luptau grecii de la Aktor şi asocierea condusă de firma românească Somet. Între timp, grecii de la Aktor au fost excluși, după ce nu au mai depus garanție de participare. Somet a lucrat de-a lungul timpului la mai multe staţii de metrou din Bucureşti, precum Laminorului, Străuleşti, Anghel Saligny sau Jiului.

Licitaţia pentru noua staţie de metrou de la capătul Magistralei 2 dinspre Berceni a fost lansată pe 2 octombrie 2019. Proiectul de investiţii pentru edificarea unei staţii de metrou la nivel suprateran situată între staţia de metrou Berceni şi Şoseaua de Centură este derulat de Asocierea de autorităţi contractante formată din Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, în calitate de lider de asociere şi Societatea de Transport cu Metroul Bucureşti “Metrorex” SA. Durata contractului de “Elaborare Proiect Tehnic şi execuţie lucrări pentru edificarea unei staţii de metrou la nivel suprateran situată între staţia de metrou Berceni şi Şoseaua de Centură” este de 24 de luni.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole