vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Klaus Iohannis a instaurat starea de urgență. Nu se poate face grevă la calea ferată

Președintele Klaus Iohannis a decretat luni după amiază starea de urgență pe teritoriul României, în contextul epidemiei de coronavirus de tip nou.

starea de urgență Bugetul pe 2020 a fost promulgat Lucian Bode a depus jurământul Statutul personalului feroviar

Poate fi interzisă gradual, doar dacă situația o va impune, circulația rutieră, feroviară, aeriană sau navală pe unele rute. Aceasta este una dintre măsurile anunțate de șeful statului, care a ținut să sublinieze faptul că toate măsurile vor fi luate gradual și doar dacă va fi cazul.

De asemenea, decretarea stării de urgență le permite autorităților să adopte gradual sau imediat măsuri precum închiderea granițelor, a unor restaurante, cafenele, cluburi, a mai spus Iohannis. ”Ca măsură de primă urgență, cu aplicare graduală, este și identificarea și rechiziționarea de stocuri, capacități de producție, medicamente utilizate. Sunt măsuri extreme, cu impact direct asupra vieții cotidiene. Ele vor avea un caracter temporar, însă sunt necesare acum pentru a preveni un rău mult mai mare în viitor. Tot ce facem se subsumează obiectivului primordial de a proteja viața oamenilor. Eu voi rămâne foarte implicat și voi verifica personal implementarea măsurilor. Națiunea noastră trece prin momente dificile, dar suntem români, un popor pe care istoria l-a supus unor cumplite încercări și împreună am reuit să le depășim pe toate cu bine”, a mai spus Klaus Iohannis.

Starea de urgență poate întârzia judecarea unor contestații la licitațiile feroviare

Instituirea stării de urgenţă produce efecte şi în domeniul justiţiei. În această perioadă, activitatea de judecată va continua doar în cauzele de urgenţă deosebită. Lista acestor cauze se stabileşte de conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, respectiv, de colegiile de conducere ale curţilor de apel, iar Consiliul Superior al Magistraturii va da îndrumările necesare asigurării unor practici unitare.

În consecință, există posibilitatea ca pentru unele contracte în domeniul infrastructurii feroviare sau al materialului rulant să se întârzie atribuirea, dacă ele sunt contestate în instanță.

Nu se poate face grevă la calea ferată

Pe perioada stării de urgență se interzice declararea, declanșarea sau desfășurarea conflictelor colective de muncă în unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, din unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubrizarea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă, se mai arată în Decretul prezidențial.

La articolul 32 (1) se precizează că pe perioada stării de urgență, prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, nu se aplică angajaților sistemului național de apărare, angajaților din penitenciare, personalului din unitățile sanitare publice și altor categorii stabilite prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, al ministrului Economiei și al ministrului Transporturilor, după caz.

 

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole