vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Sistematizarea feroviară a Portului Calafat, publicată în Monitorul Oficial

O Hotărâre de Guvern în acest sens, purtând numărul 942 din 5 noiembrie 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial 1055 din 10 noiembrie 2020. 

sistemul feroviar din Portul Calafat

 

Hotărârea prevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții “Extinderea infrastructurii portului Calafat (km 795) și sistematizarea dispozitivului feroviar al portului – etapa I.

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020, și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii, arată HG menționat.

Finanțarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, se realizează cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.

14 milioane de euro pentru sistemul feroviar din Portul Calafat

Amplasamentul obiectivului de investiții este județul Dolj, în portul Calafat, având limitele portului între km D 793 și km D 796, pe malul stând al Dunării, în limita danelor km D 793+800 – km D 794+800.

Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, este de 68,818 milioane de lei (echivalentul a aproximativ 14 milioane de euro), din care lucrările propriu-zise de construcții-montaj reprezintă 55,275 milioane de lei.

Accesibilitate feroviară deficitară pe secția 912
Accesibilitatea feroviară a Portului Calafat va rămâne deficitară și după realizarea acestei investiții. Portul este conectat la Magistrala 900 prin secția de cale ferată 912, linie simplă, neelectrificată.

Între Segarcea și Golenți (unde linia se bifurcă spre Calafat și spre Podul Noua Europă – Vidin) există o limitare de viteză de 30 km/oră, din cauza stării extrem de proaste a infrastructurii. (D.C.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole