miercuri, septembrie 18, 2024
spot_img

Sindicate: Bugetul CFR Călători nu cuprinde fonduri pentru revizii semnificative ale locomotivelor

Pentru acest motiv, dar și pentru altele similare, Federația Sindicatelor Transportatorilor  Feroviari va organiza proteste publice în data de 30 septembrie.

incendiu la locomotiva

Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari a remis zilele trecute o înștiințare către Primăria Capitalei și Jandarmerie privind acțiunile de protest intenționate. Acestea vor avea loc în șase locații din piața Victoriei, București între ora 10.30 și 13.30.

De ce sunt nemulțumite sindicatele

  • Nu au fost achiziționate trenuri noi pe exercițiul financiar al UE 2014-2020 din fonduri UE și nici nu sunt realizate proiecte de achiziție de trenuri pentru perioada 2021-2027.
  • Anularea trenurilor în plin sezon din lipsă de locomotive
  • 180 de milioane lei in minus la compensația CFR Călători în pofida scumpirii curentului electric și motorinei.
  • Bugetul CFR Călători nu include fonduri pentru reparații semnificative la locomotive sau plata facturilor restante iar companiei i s-a interzis în ultimii șapte ani să majoreze tarifele de călătorie.
  • Refuzul CFR Călători de a prelua angajații SCRL Brașov

„Manifestația se îndreaptă împotriva măsurilor Ministerului Transporturilor și Guvernului României ce falimentează transportul feroviar de călători din România în 2021, an considerat anul Căilor Ferate Europene”, spun sindicaliștii.

2021, an dificil pentru CFR Călători

Nemulțumirile sindicatelor sunt reflectate în bugetul pe 2021 al CFR Călători, făcut public recent. La data de 31 decembrie 2020, CFR Călători a înregistrat un rezultat brut negativ în valoare de 376.488,02 mii lei (pierdere) și plăți restante în valoare de 254.768,29 mii lei. Prin proiectul de BVC pus în dezbatere publică pentru 2021 se propune ca pierderile brute să se reducă la 360.102 mii lei, iar plățile restante la 250.000 mii lei.

După cum se arată chiar în nota de fundamentare a proiectului, pierderea va scădea cu 4,35%, iar plățile restante se vor diminua cu 1,87% (4.768,29 mii lei în valoare absolută), comparativ cu situația consemnată la finele anului trecut. Dacă privim cumulat, pierderile contabile din anii precedenți ajung la valoarea de 2.020.861 mii lei (echivalentul a peste 400 milioane de euro).

Dar care e situația plăților restante. ”La data de 31.12.2020 din totalul sumei de 254.768,29 mii lei, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători S.A.  înregistrează suma de  178.633 mii lei față de Compania Națională  CFR S.A. care reprezintă cca 70% din totalul  plăților restante, iar diferența de 30%  se  înregistrează la alți furnizori”, se arată în nota de fundamentare. Mai pe românește, operatorul feroviar nu a plătit la timp Tariful pentru Utilizarea Infrastructurii (TUI), ceea ce a cauzat dificultăți financiare serioase pentru CFR SA, inclsiv întârzieri la plata salariilor.

După ce că reducerea programată a plăților restante este cu un procent mic, nici acesta nu este sigur, ci supus unor condiționalități: ”Reducerea plăților restante în anul 2021 poate fi realizată doar prin realizarea targetului de încasări directe prognozat în proiectul de buget pentru anul 2021, prin încasarea la zi a tuturor creanțelor de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară, precum și prin alocarea  compensației bugetare la nivelul necesarului”.

Cu 1.000 de salariați mai puțin față de anul trecut

Nivelul cheltuielilor de natură salarială  prezintă o scădere  cu 3,98%, respectiv cu  40.847 mii lei,  față de cele programate și aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2020 prin H.G. nr.861/2020. Pentru acest an, ele includ și influența  de 240 mii lei care reprezintă reîntregirea cu sumele aferente majorării salariului de bază minim brut pe țară.

Numărul de personal programat la finele anului 2021 va fi mai mic față de cel programat și aprobat la finele anului 2020, cu 1.000 de salariați. Reducerea de personal nu va fi chiar atât de mare, având în vedere că la finele anului trecut erau 12.084 și pentru sfârșitul lui 2021 sunt programați 12.000. Numărul de personal programat în anul 2020 era de 13.014 salariați. Făcând calculul, se vor mai elibera 84 de posturi, ceea ce se poate realiza pe cale naturală, cum ar fi prin pensionări. (D.C.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole