vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Sfântul Andrei, ocrotitorul României. Ce feroviari de frunte își serbează azi onomastica

Creștinii îl sărbătoresc azi pe Sfântul Andrei, “Cel Dintâi Chemat”, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de azi și este considerat ocrotitorul României. Peste 700.000 de români poartă numele Sfântului Apostol Andrei. Printre ei se află și lucrători din sistemul feroviar românesc și al transportului pe șină, în general. Club Feroviar le urează La Mulți Ani tuturor celor care azi își serbează onomastica.

Adrian Bărbulescu

Sfântul Andrei

Ziua Sfântului Andrei marchează debutul sezonului sărbătorilor de iarnă, care vor continua cu Sfântul Nicolae, celebrat pe 6 decembrie, şi se vor încheia de Bobotează, pe 6 ianuarie.

În 1995, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a declarat sfânt, cu cruce roşie, pe Sfântul Apostol Andrei, iar în 1997 el a fost numit Ocrotitor al României. În anul 2012, ziua de 30 noiembrie a devenit zi de sărbătoare legală.

Povestea Sfântului Andrei

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare pe 30 noiembrie în calendarele ortodox, romano-catolic, luteran şi anglican. În Scoţia, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.

Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul. În enumerările apostolilor, Andrei este menţionat mereu între primii patru. Chemarea lui Andrei la apostolie este relatată de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, prin cuvintele: “Pe când (Iisus) umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreajă în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: <Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El>” (Matei 4, 18-20 și Marcu 1, 16-18), potrivit site-ului CrestinOrtodox.ro.

Tradiţia Bisericii arată că, după Înălţarea lui Hristos la cer şi după Cincizecime, apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea pentru propovăduire. Atunci, acestui Întâi chemat i-au căzut sorţii să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeea.

În România, aproximativ 720.000 de romani, dintre care 368.523 bărbați si 349.079 femei, își sărbătoresc onomastica de ziua Sfântului Apostol Andrei. Din totalul româncelor care își serbează ziua de nume, 293.745 poarta numele Andreea, 26.325 pe cel de Andra, iar alte 21.442 femei se numesc Andreea. Totodată, 7.205 femei au numele Andreia, iar alte 356, Andruța sau Andrușa.

Majoritatea bărbaților, mai exact 346.959, poartă numele de Andrei. Alți 12.316 se numesc Andras, 4.208 – Andreas, iar 3.237, Endre, conform statisticilor Ministerului Afacerilor Interne.

Sfântul Andrei. Semnificația numelui

Sfântul Apostol Andrei, „Cel Dintâi Chemat” la propovăduire, este, conform tradiției, și primul care a adus creștinismul pe meleagurile noastre.

Prenumele de Andrei și Andreea provin de la numele elen „Andreas”, derivat de la cuvântul „andreios”, care înseamnă „bărbătesc, curajos”.

Profesioniști în domeniul transportului pe șină care-și serbează azi onomastica

Printre cei care-și serbează azi ziua de nume se află și persoane care ocupă poziții cheie în societăți feroviare sau de transport pe șină, în general. Club Feroviar prezintă în cele ce urmează o listă a acestora, în ordine aleatorie și fără pretenția de a fi exhaustivă. În consecință, le cerem scuze anticipat celor care, fără voia noastră, au fost omiși din enumerare.

Andreea Ivanov, specialist Resurse Umane – Grup Feroviar Român

Andreea Matei, director Comercial – Novatech

Andrei Creci, ex-director general – Societatea de Transport București STB SA

Andrei Țipău, director general – ContRail

Andrei Hulka, director Resurse Umane – Astra Vagoane Călători

Andrei Baicu, director general – Viotop

Andrei Ciufu, director Comunicare – UNIFE

Mircea Andrei Rozorea, director general – Metroul SA

Andrei Florea – membru în Consiliul de Administrație al CFR Călători.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole