Un tânăr din Roman, judeţul Neamţ, a murit joi după amiază după ce și-a făcut selfie pe tren, iar trupul său a fost găsit carbonizat.
El a fost găsit pe acoperișul unui vagon de marfă, după ce trecătorii au văzut o flamă puternică şi au sunat la 112, informează StirilePROTV.ro.
Criminaliştii ajunşi la faţa locului au cercetat zona, şi abia după o oră au reuşit să stabilească identitatea victimei. Motivul pentru care aceasta se afla pe vagonul de cale ferată nu a fost elucidat, însă anchetatorii cred că, cel mai probabil, s-a urcat pe vagon pentru un selfie.
Campanie de conștientizare a CFR SA pentru cei care vor să-și facă selfie pe tren
Primăvara trecută, CFR SA a lansat o campanie de conştientizare a pericolului existent pe calea ferată.
”Atenție! Selfie-ul pe tren ucide! Este interzis şi periculos să-ţi faci poze pe calea ferată! Atenție, tensiunea în linia de contact este de 27.000 V!”, îi avertizează compania de infrastructură pe cei tentați să-și facă selfie pe tren.
Cablul sub tensiune creează un câmp electric care poate fi periculos la distanţe mici. Un om care se apropie de cablu, urcându-se pe vagon sau pe locomotivă, devine un fel de paratrăsnet. Adică, fiind neutru din punct de vedere electric, are loc o străpungere a aerului şi o descărcare electrică, formându-se astfel un arc electric, explică CFR SA.
Ce le spune CFR SA celor care vor să-și facă selfie pe tren
Arcul electric se formează la o distanță mai mică de 1,5 metri de linia de contact şi este fatal. Iată sfaturile CFR SA:
– NU atinge cablurile electrice, șinele, trenurile sau orice fel de instalați eelectrică!
– Evită să traverseziprin locuri nemarcate sau nesemnalizate!
– Fii foarte atent când traversezi calea ferată – folosește pasarelele, pasajele și trecerile pietonale!
– Fii mereu atent la tren, la zgomote și vibrații!
– NU uita că trenul are mereu prioritate!