vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Ședință CEx al PSD, pentru a stabili noua propunere de comisar european pentru Transporturi

O ședință CEx al PSD va avea loc marți de la ora 16,00, pentru a stabili noua propunere de comisar european pentru Transporturi, după respingerea Rovanei Plumb.

ședință CEx al PSD

Întâlnirea social-democraţilor de marţi va avea loc la sediul PSD din Kiseleff.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni că va propune o nouă persoană pentru funcţia de comisar european, însă a precizat că nu există un conflict dovedit în cazul Rovanei Plumb sau un motiv solid pentru această respingere. „Vreau să fie clar tuturor: Comisia JURI, prin decizia sa de astăzi (luni – n.red.), se află la originea unui conflict între legislaţia naţională din România şi cea europeană, conflict ce depăşeşte competenţele înscrise în Regulamentul de Procedură al Parlamentului, precum şi în Tratatul UE. Conform legislaţiei naţionale, Rovana Plumb nu se află în niciun conflict de interese. În legislaţia europeană, un astfel de cadru nu numai ca nu este clar reglementat, dar situaţia a fost supusă unui joc politic ce lasă loc de interpretări”, a spus Viorica Dăncilă, într-o declaraţie de presă susţinută luni, la sediul PSD.

Şeful Executivului a adăugat că va merge „de îndată” la consultările de miercuri cerute de preşedintele Klaus Iohannis, pe subiectul comisarului european din partea României, la fel cum şeful statului spune că va numi „de îndată” miniştrii interimari.

Ședință CEx al PSD. Ce nume sunt vehiculate

Printre variantele vehiculate în PSD pentru poziţia de comisar european ar putea fi Mihai Fifor, Ramona Mănescu, Eugen Teodorovici, Claudia Ţapardel, Victor Negrescu sau Luminiţa Odobescu, au declarat surse politice citate de Mediafax.

Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European a decis luni, prin vot, că Rovana Plumb şi Laszlo Trocsanyi nu sunt apţi pentru funcţia de comisar european. Comisia a trimis o scrisoare către preşedintele PE.

Ursula von der Leyen, preşedintele-ales al Comisiei Europene, a cerut luni României şi Ungariei să propună „persoane adecvate” şi care să corespundă portofoliilor alocate, avertizând că în caz contrar ar putea solicita alte propuneri. Aceasta „aşteaptă noi nume” din partea României şi Ungariei, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Ungaria îl va propune pe diplomatul Oliver Varhelyi pentru funcţia de membru al Comisiei Europene, a afirmat un oficial european.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole