vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

GALERIE FOTO Sunt deschise 21 de șantiere feroviare, pentru creșterea vitezei la 120 km/oră

În momentul de față sunt deschise 21 de șantiere feroviare pe rețeaua CFR, scopul lucrărilor fiind creșterea vitezei de circulație a trenurilor la maximum 120 km/oră.

Lucrările de reînnoire a infrastructurii feroviare au fost finalizate, în primul semestru al acestui an, pe 35 km de cale ferată, din ținta de 70 km, prevăzută în Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025.

În ultimii 10 ani, în cadrul programelor de reînnoire a infrastructurii feroviare, pentru ridicarea restricțiilor de viteză, s-au executat lucrări, în medie, pe doar 10,5 km de cale ferată/an, ritm care atrăgea după sine accentuarea stării de degradare a rețelei feroviare naționale.

Ioan Pintea: Se lucrează mecanizat în regie proprie

La această oră, în cadrul programului anual de reînnoire a infrastructurii și suprastructurii feroviare, derulat la nivelul celor opt sucursale regionale de cale ferată, sunt deja operaționale 21 de șantiere, unde se execută lucrări pentru restabilirea performanțelor tehnice ale liniilor de cale ferată, prin creșterea vitezei de circulație și, implicit, a gradului de confort și de siguranță feroviară. De asemenea, în prima parte a semestrului al doilea, odată cu finalizarea procedurilor de achiziție de lucrări și servicii feroviare aflate în derulare, se estimează începerea lucrărilor pe alte 13 șantiere, la nivelul întregii rețele.

“Începând din acest an, datorită investițiilor companiei în achiziția de utilajele tehnologice de mare performanță, am optimizat metoda de abordare a acestor lucrări de reînnoire a infrastructurii, prin includerea în programele de lucrări a execuției în regie proprie. Adoptarea acestui concept atrage după sine reducerea costurilor de execuție și creșterea ritmului de implementare a lucrărilor. Programul investițional al companiei va continua, astfel încât să ne creștem capacitatea administrativă într-o manieră accelerată pentru a reuși să atingem în patru ani targetul de kilometri reînnoiți, prevăzuți în strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare”, a declarat Ioan Pintea, directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.

Unde sunt deschise șantiere feroviare importante

În Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare pentru perioada 2021-2025, ținta aferentă primului an este reînnoirea infrastructrurii feroviare pe 70 km de cale ferată, urmând ca succesiv, prin creșterea alocațiilor bugetare, să se realizeze lucrări de reînnoire a infrastructrurii pe 650-700 km de cale ferată/an.

Lucrări complexe de infrastructură și suprastructură feroviară, incluse în programul anual de reînnoire, se desfășoară pe intervalele:

► Chitila – Săbăreni – Ciocănești, unde viteza de circulație a trenurilor de călători va crește de la 50 km/oră la 120 km/oră

► Pârvu – Costești, unde viteza de circulație a trenurilor de călători va crește de la 30 km/oră la 100 km/oră

► stația Olteni, unde viteza de circulație a trenurilor de călători va crește pe linia 2 de la 30 km/oră la 120 km/oră și pe linia 3 de la 70 km/oră la 120 km/oră

► Vălișoara – Caransebeș, unde viteza de circulație a trenurilor de călători va crește de la 70 km/oră la 100 km/oră

► Deda – Reghin, unde viteza de circulație a trenurilor de călători va crește de la 50 km/oră la 100 km/oră.

O altă secție de cale ferată importantă, pe care CFR SA estimează deschiderea șantierelor, odată cu finalizarea procedurii de achiziție publică, este secția CF Buzău – Buzău Sud – Cilibia – Făurei (firul II), unde viteza de circulație a trenurilor de călători, la finalizarea lucrărilor, va crește de la 30 km/oră la 120 km/oră, pe o lungime de 38,6 km.

În paralel cu programul anual de reînnoire a infrastructurii și suprastructurii feroviare este în desfășurare și programul de lucrări de întreținere și reparații la linii și instalații, program care vizează, de asemenea, ridicarea restricțiilor de viteză și îmbunătățirea capacității de exploatare a infrastructurii feroviare pe mai multe intervale de stații, de pe raza de activitate a celor opt sucursale regionale de cale ferată. (A.B.)

 

 

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole