vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

GALERIE FOTO Peste 40 de șantiere CFR în regie proprie în toată țara. LISTA completă

Peste 40 de șantiere CFR în regie proprie sunt deschise în momentul de față pe rețeaua feroviară, pentru lucrări de mentenanță.

”Compania Națională de Căi Ferate CFR SA continuă programul de întreținere a infrastructurii feroviare și de consolidare a elementelor componente pe întreaga rețea feroviară, administrată la nivel local de cele opt sucursale regionale de cale ferată. La ora actuală avem peste 40 de șantiere deschise pe rețeaua feroviară, unde se execută lucrări de mentenanță în regie proprie, cu utilaje CFR și personal feroviar de specialitate, lucrările având drept scop îmbunătăţirea capacităților de exploatare”, a anunțat vineri după amiază administratorul infrastructurii feroviare publice pe pagina sa de Facebook.

Programul de mentenanță a infrastructurii feroviare se desfășoară pe linii din stații sau pe anumite intervale de stații și include categorii de lucrări de specialitate, cum ar fi:

◘ profilare mecanizată a prismei de piatră spartă;

◘ lucrări de buraj mecanizat;

◘ înlocuire șină, traverse, elemente de prindere;

◘ lucrări de rectificare nivel;

◘ defrișarea vegetației;

◘ decolmatare mecanizată pentru asigurare scurgere aluviuni;

◘ înlocuire dale la trecerile la nivel și asigurare vizibilitate.



Pe ce șantiere CFR în regie proprie se lucrează în prezent

Lucrările de mentenanță, executate în regie proprie, pe raza a șase din cele opt Sucursalele Regionale CF sunt următoarele:

Sucursala Regională CF București:

✅ Găiești – Pătroaia

✅ Grădinari – Vadu lat (fir II)

✅ Stația CF Pasărea

✅ Pod CF km 1+543, București Triaj – Băneasa

Lucrări executate de:

Secția L4/District Titu

Secția L3 București/District 1 Băneasa

Secția L3 București/District 1 Băneasa

Secția L2 București/District 4 București Triaj

Secția L1 București/District 2 Vadu Lat

Sucursala Regională CF Timișoara:

✅TN km 86+890, linia CF Lugoj – Buziaș

✅Stația Sântana, linia I

✅Podeț km 2+354, linia CF Timișoara Est – Giarmata

✅Armeniș – Teregova, km 447+600/700

✅Armeniș – Slatina Timiș, km 449+450 și km 451+400-451+600

✅Stația Armeniș, linia 3, km 448+600/800

✅Subcetate – Bretea Strei, fir I, km 27+100

✅Caransebeș – Zăgujeni, km 481+110

Lucrări executate de:

Secția L2 Lugoj/District 2 Lugoj

Secția L8/District 8 Sântana

Secția L3/District 1 Timișoara Est

Secția L1 Caransebeș/District 4 Slatina Timiș

Secția L9 Simeria/District 4 Subcetate

Secția L1/District 6 Caransebeș

Sucursala Regională CF Brașov:

✅Turnișor – Orlat

✅Prejmer – Ozun

✅Stația Brașov Triaj

✅Codlea – Dumbrăvița Bârsei, km 22+260-22+275

✅Codlea – Dumbrăvița Bârsei, km 22+700-23+100; km 24+070-24+170; km 22+000-22+480; km 19+200

✅Timișu de Sus – Dârste, km 157+150-157+225; km 156+965-156+990; km 159+080 – 159+200; km 159+370

✅Timișu de Sus – Dârste, km 157+400-157+520; 158+300-158+450

✅Apoldu de Sus – Miercurea Sibiului, km 157+400-157+520

✅G Dăscălescu – Sânpaul, km 292+000-293+400

Lucrări executate de:

Secția L4 Sibiu/District 5 Săliște

Secția L4 Sibiu/District 6 Miercurea Sibiului

Secția L1 Brașov/District 8 Hărman

Secția L1 Brașov /District 8 Hărman

Secția L1 Brașov /District 7 Codlea

Secția L1 Brașov /District 2 Dârste

Secția L7/District 4 Tg Mureș

Sucursala Regională CF Galați:

✅ C.A. Rosetti – Hm. Cilibia (TN km 155+836)

✅ Hm Gral Eremia Grigorescu – HM Cosmești, pod CF km 227+539

✅ Stația CF Inotești

Lucrări executate de:

Secția L3 Buzău/District 6 Cilibia

Secția L4 Focșani/District 5 Tecuci/Poduri Focșani

Sucursala Regională CF Cluj:

✅ TN km 545+900

✅ Stația CF Oradea Est

✅ Stația CF Satu Mare Sud

✅ Pod CF km 53+656, linia CF Dej Călători – Casei

✅ Stația CF Ilva Mică, linia II

Lucrări executate de:

Secția L3 Cluj/District 9 Huedin

Secția L5 Oradea/District Oradea Est

Secția L6/District Satu Mare

Secția L7 Dej/District Dej Călători

Secția L8 Bistrița/District Ilva Mică

Sucursala Regională CF Craiova:

✅ Pod CF 100+740 – 100+780

✅ Stația CF Roșiori, cap X

✅ Stația CF Jianca, liniile 2 – 3

✅ Stația CF Drobeta Turnu-Severin Mărfuri

✅ Stația CF Drobeta Turnu-Severin, linia I

✅ Stația CF Lainici, linia 2

✅ Turceni – Plopșoru, fir II

✅ Stația CF Filiași, linia 2

Lucrări executate de:

Secția L1 Pitești/District 1 Golești

Secția L2/District 3 Roșiori

Secția L2 Roșiori/District 10 Jianca

Secția L4/District 4 Balota

Secția L4/District 5 Severin

Secția L5 Tg Jiu/District 5 Meri

Secția L5 Tg Jiu/District 2 Plopșoru

Secția L6 Craiova/District 8 Filiași

Lucrările de mentenanță se execută fără implicații în circulația trenurilor. (A.B.)

Conferinţa de Infrastructură 2021

Anul European al căilor ferate valorifică potențialul transportului feroviar

Organizată de data aceasta în format online, Conferința de Infrastructură 2021 va continua tradiția evenimentelor trecute, de a aduna la același prezidiu atât administratori de infrastructură feroviară, cât și companii care execută construcția sau modernizarea infrastructurii feroviare.

Aceștia vor analiza și prezenta proiectele finalizate până acum, pe cele în derulare, dar și pe cele ce urmează să fie licitate sau pentru care se vor semna noi contracte de finanțare.

ÎNREGISTRARE

 

 

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole