vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Rezultate alegeri prezidențiale 2019. Cum s-a votat în cele trei secții ”feroviare” din București

Rezultate alegeri prezidențiale 2019. La acest scrutin au fost organizate doar trei secții de votare ”feroviare”, toate în București, în incinta Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER).

Rezultate alegeri prezidențiale 2019 Alegeri prezidențiale 2019

Accesul s-a putut face fie prin Calea Griviței, fie pe la peronul 14 al Gării de Nord, prin Muzeul CFR. Potrivit datelor Autorității Electorale Permanente, la aceste secții prezența la urne a fost mare, fiind înregistrat și un număr crescut de alegători înscriși pe listele suplimentare, semn că erau în tranzit prin București, între două trenuri.

La Secția 87 s-a înregistrat cea mai mare prezență dintre cele trei, de 1.668 persoane, dintre care 992 pe listele suplimentare. Aici, Klaus Iohannis a învins-o detașat pe Viorica Dăncilă, cu 1.160 de voturi la 478. La Secția 88, prezența a fost mai mică, de 707 persoane, dintre care 125 pe listele suplimentare. Scorul Iohannis-Dăncilă a fost de 486 la 207. În fine, la Secția 89 au venit să voteze 831 de persoane, dintre care 77 pe listele suplimentare. Și aici rezultatul a fost în favoarea candidatului PNL: 546-267.

Rezultate alegeri prezidențiale 2019. Secțiile din gări au dispărut în 2012

Ultima oară când au fost organizate secții de votare speciale în gări a fost la alegerile prezidențiale din 2009, câștigate de Traian Băsescu, fost ministru al Transporturilor. Atunci, călătorii aflați în tranzit și-au putut exercita opțiunea electorală la secția specială de vot organizată în incinta Gării de Nord, care a fost și superaglomerată. De asemenea, a mai fost organizată o secție specială și la Gara de Est (Obor), la Autogara (fosta gară) Filaret, dar și în principalele gări din țară, cum ar fi Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Teiuș (nod feroviar), Craiova și lista ar putea continua.

Înainte de referendumul din anul 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, cei care au vrut să voteze în gări, autogări sau în aeroporturi nu au mai putut putea face acest lucru. La acest scrutin, Guvernul a decis, în premieră, să elimine secțiile de votare amenajate în incinta Gării de Nord, dar și din alte stații feroviare, pentru călătorii aflați în tranzit. Oficial, explicația a fost aceea că se urmărește eliminarea fraudelor.

Înaintea alegerilor prezidențiale din 2014, Guvernul condus de Victor Ponta a emis o Ordonanță de Urgență pentru modificarea Legii 370/2004 pentru alegerea președintelui României. Printre alte dispoziții ale acestui act normativ s-a numărat și eliminarea secțiilor speciale din gări, autogări, aerogări și campusuri universitare.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole