vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Urmează restructurări la CFR. Cătălin Drulă le-a cerut șefilor de companii măsuri concrete

În perioada următoare vor avea loc restructurări la CFR. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, le-a cerut șefilor companiilor feroviare să vină cu măsuri concrete de reducere a pierderilor, fără a preciza însă dacă acest demers se va solda și cu concedieri.

restructurări la CFR metroul oprit de Oprescu Modernizarea trecerilor la nivel Cătălin Drulă despre restricțiile de viteză Cătălin Drulă cu calea ferată

Antena 3 a intrat în posesia unui document intern trimis de Cătălin Drulă către toate companiile din subordinea  ministerului, prin care li se cer directorilor ”măsuri concrete de restructurare” și ”maximizarea profiturilor”.

”Având în vedere memorandumul eloborat de Ministerul Finanţelor cu tema: Măsurile de reducere a pierderilor şi/sau a plăţilor restante înregistrate la data de 31.12.2020 de către operatorii economici care desfăşoară activitatea sub autoritatea/coordonarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, vă rugăm ca până pe data de 22 ianuarie să transmiteţi la Direcţia Economică şi Ajutor de Stat, letric şi electronic, următoarele informaţii:

– Situaţia economico-financiară preliminară la data de 31.12.2020 a următorilor indicatori economico-financiari:

Venituri totale

Venituri din subvenţii şi transferuri

Cheltuieli totale

Cheltuieli de natură salarială

Rezultatul brut

Număr de salariaţi la finele anului

Plăţi restante

Cheltuieli pentru investiţii

Pierderi contabile din anii precedenţi”, se arată în documentul citat.

Urmează restructurări la CFR și Metrorex

În adresa trimisă către șefii companiilor feroviare, ministrul Drulă cere ”măsuri concrete, cuantificabile de reducere a pierderilor totale, a plăţilor restante, precum şi termene de realizare a acestora”, dar și cauzele care au determinat înregistrarea de pierderi de către operatorul economic.

Se mai solicită ”măsuri concrete de restructurare şi reorganizare în vederea redresării activităţii, aprobate de către organele de conducere”, dar și ”măsuri concrete şi cuantificabile de reducere a pierderilor contabile aferente exerciţiului financiar al anului 2020, maximizarea profiturilor, precum şi măsuri de acoperire a pierderilor contabile din anii precedenţi”. (A.B.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole