vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Regio Călători, victimă a unui atac cibernetic

Clienții Regio Călători au fost anunțați luni că săptămână trecută compania a fost ținta unui atac cibernetic, în urma căruia baza de date conținând adresele acestora de e-mail, parole de acces, CNP și telefon mobil, a fost „afectată”. Regio Călători nu explică ce semnifică termenul de „afectată”. Au fost furate parolele și numerele de telefon ale clienților Regio Călători sau doar aceștia nu mai au acces la conturi? Întâmplarea este una nefericită în condițiile în care Regio Călători este unul dintre cei doi operatori de transport feroviar care nu au implementat un sistem de e-ticketing (sistem electronic de emitere și gestiune a legitimațiilor de călătorie).

Operatorul feroviar privat brașovean Regio Călători și-a anunțat luni clienții că săptămâna trecută, în data de 4 martie, a fost ținta unui atac cibernetic ce a afectat bază cu datele clienților (adrese de e-mail, parole de acces, CNP și telefon mobil. Cei de la Regio își roagă clienții să schimbe parolele, dar acest lucru nu este posibil nici la peste 12 ore după e-mail-ul trimis, potrivit bizbrasov.ro.

„Pentru a menţine încrederea acordată de dumneavoastră , vă facem cunoscut faptul că, în data de 04.03.2020 ora 19:00, website-ul www.regiocalatori.ro fost supus unui atac cibernetic, ce a afectat baza de date ce cuprinde informaţii privind adresele de mail ale clienţilor noştri, parolele de acces, CNP (acolo unde a fost necesar în vederea eliberării legitimaţiilor de călătorie) şi telefoanele acestora (acolo unde nr. de telefon a fost utilizat în derularea relaţiilor contractuale dintre noi). Având în vedere natura incidentului precum şi natura datelor cu caracter personal afectate prin producerea acestuia, vă recomandăm a schimba parolele de acces la adresele de e-mail pe care le-aţi utilizat în cadrul platformei noastre, pentru a evita o invaziune nedorită a persoanelor străine în conturile dumneavoastră de email. Vă asigurăm de faptul că societatea noastră depune în acest moment toate eforturile în vederea remedierii problemelor apărute”, scrie compania clienților săi. Va verifica situația Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal? (D.C.)

 

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole