vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Metodă bizară pentru recuperarea restanțelor salariale la CFM: feroviarii să ia credite bancare

Noul șef al Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova, Oleg Tofilat, a găsit o metodă cel puțin bizară pentru recuperarea restanțelor salariale la CFM: feroviarii să facă credite bancare.

recuperarea restanțelor salariale la CFM grevă la Calea Ferată concedieri la Calea Ferată din Moldova majorări de salarii la CFM Sindicaliștii de la CFM Feroviarii din Republica Moldova

El susţine că va încerca să-şi convingă angajaţii să împrumute de la bancă echivalentul celor şase salarii neachitate, iar rata lunară să o plătească din propriul buzunar. La rândul său, CFM îşi va asuma angajamentul să achite dobânzile şi taxele aferente creditului, iar când va aduna banii necesari, să stingă datoriile angajaţilor săi faţă de creditori.

Oleg Tofilat susţine că a purtat negocieri cu reprezentanţii unei bănci comerciale, care sunt gata să colaboreze cu CFM, iar până la sfârşitul lunii iulie, angajaţii ar putea accesa creditele de consum. ”Formal iese că dacă, de exemplu, domnul Cutărescu primeşte 6.000 de lei (n.red. – moldovenești, echivalentul a aproximativ 1.370 de lei românești) pe lună are o restanţă de cinci luni. El primeşte de la bancă 30.000 (6.850 RON – n .red.). Peste o lună el va încasa salariul de la întreprindere de 6.000 de lei, dintre care vreo 600 va avea de rambursat creditul. Însă 30.000 deja i-a încasat în buzunar”, a declarat şeful CFM, Oleg Tofilat, citat de Publika.md.

Directorul general al CFM dă asigurări că toate creditele vor fi închise după ce întreprinderea va vinde activele neutilizate, în mare parte imobile, pe care le-a sos la mezat.

”Dacă peste 4-5 luni Calea Ferată din Moldova va acumula mijloacele necesare pentru a acoperi datoriile la credite, noi rambursăm, achităm angajaţilor salariul şi deja angajatul are de făcut alegerea, ori îşi acoperă creditul, ori rămâne client al băncii”, a menţionat Tofilat.

Metoda pentru recuperarea restanțelor salariale la CFM nu este agreată de sindicaliști

Liderul sindical Ion Zaporojan nu crede că este o soluţie bună, dar susţine că va discuta cu feroviarii pentru a afla şi poziţia lor.

”E o atârnare disperată, oamenii nu mai cred în nimeni. Şi eu nu cred că oamenii or să fie de acord cu chestiunea asta pe care o promite directorul general. Omul, conform legii, este asigurat prin lege şi Constituţie să primească salariul o dată în lună”, a spus președintele Federației Sindicale a Feroviarilor, Ion Zaporojan.

Cei peste 6.300 de angajaţi ai Căilor Ferate din Moldova nu şi-au ridicat lefurile din luna ianuarie. În prezent, restanţele salariale faţă de angajaţi se ridică la peste 120 milioane de lei moldovenești, echivalentul a aproximativ 27 milioane de lei. (A.B.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole