vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

DOCUMENT Nimeni nu va fi sancționat disciplinar după protestul de la metrou

Niciun salariat al Metrorex nu va fi sancționat disciplinar după protestul de la metrou care a avut loc vinerea trecută, s-a angajat în scris conducerea societății. Procesul verbal al negocierilor purtate marți după amiază de reprezentanții Unitatea – Sindicatul Liber Metrou cu cei ai administrației contrazice comunicatul dat de aceasta din urmă.

Adrian Bărbulescu

protestul de la metrou Raportul de control la Metrorex Ion Rădoi Scandalul de la Metrorex

În  urma discuțiilor purtate în data de 30.03.2021 la sediul Metrorex SA între comisia din partea Unitatea Sindicatul Liber Metrou și comisia din partea administrației  Metrorex SA, s-au stabilit următoarele:

  1. Societatea nu va efectua disponibilizări de personal și va cauta alte soluții pentru rezolvarea problemelor de natură economică;
  2. Referitor la micșorarea salariilor aceasta se va discuta în cadrul unei întâlniri ulterioare a părților;
  3. Administrația Metrorex recunoaște calitatea USLM de sindicat reprezentativ la nivel Metrorex SA și semnatar al CCM 2020/2021;
  4. Părțile convin că nu vor fi inițiate măsuri disciplinare împotriva salariaților pentru oprirea voluntară a lucrului”, a informat miercuri după amiază USLM, prin intermediul unui comunicat de presă.

Acestuia i-a fost atașat, în copie, și procesul verbal întocmit cu această ocazie, semnat din partea USLM de președintele Ion Rădoi și din partea Metrorex SA de directorul general Ștefan Paraschiv.

Ștefan Paraschiv a semnat că participanții la protestul de la metrou scapă de cercetare

protestul de la metrouOr, cele stipulate oficial în protocol nu ”se pupă” în totalitate cu ce a comunicat Metrorex prin intermediul comunicatului de presă dat publicității marți seara. ”Pe perioada discuțiilor cu sindicatul, acțiunea disciplinară internă la adresa participanților la acțiunea ilegală de blocare a metroului este suspendată, conform procesului verbal semnat la Prefectura București. Acesta stipulează că perioada de discuții are termen data de 05 aprilie”, se arăta în documentul menționat.

De fapt, așa cum scrie în procesul verbal semnat de Rădoi și Paraschiv, acțiunea disciplinară nu se suspendă, așa cum a comunicat administrația, ci se oprește. Pe de altă parte, administrația a fost de acord că nu se vor diminua veniturile (atenție, nu salariile!) angajaților de la metrou, așa cum se poate observa din facsimilul alăturat.  (A.B.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole