vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Propunere: Mecanicii formatori, scutiți de cerința de a avea bacalaureatul luat

Organizația Patronatelor Societăților Feroviare Private din România propune modificarea Ordinului de ministru ce impune deținerea unei diplome de bacalaureat mecanicilor formatori de locomotive.

protestul de la metrou școlile profesionale la CFR topul OTF de călători Operatorii privati propun masuri de ajutor Ministerului Transporturilor
Vasile Șeclăman, președinte OPSFPR

Într-o adresă a OPSFPR, patronatele afirmă că „este necesară modificarea, cât mai urgentă, a OMT 615 din 29 aprilie 2015 – privind aprobarea Procedurii pentru obţinerea permisului de mecanic de locomotivă, a Cerinţelor privind procedurile de eliberare şi actualizare a certificatului şi a Cerinţelor şi procedurii de recunoaştere a persoanelor şi organismelor, prin completarea la articolul 6 din Capitolul 2, secţiunea 2, subsecţiunea 1, „activitatea de formare practică a mecanicilor de locomotivă” să poată fi efectuată și de către mecanici care dețin calificarea de „Instructor Preparator Formare” – cod COR 333309”.

Ce argumente are OPSFPR

Este vorba de o condiție „restrictivă” conținută de OMT 615 din 29 aprilie 2015, aceea ca mecanicul formator de practică să dețină studii liceale încheiate cu diplomă de bacalaureat, contrar conditiilor minime de participare la cursurile de calificare pentru funcția de mecanic de locomotivă (absolvent de liceu, fără bacalaureat).

Această restricţie impusă de OMT 615/2015 ridică mari dificultăți, deoarece numărul de mecanici angajați ai unui operator de transport feroviar, defalcați după studii, demonstrează destul de clar situația personalului care poate îndeplini funcţia de formator de practică:

  • 20% dețin diplomă de bacalaureat
  • 80% dețin diplomă de Școală profesională sau 12 clase fără bacalaureat.

Mai mult, OPSFPR spune că dintre cei 20% mecanici cu diplomă de bacalaureat care răspund condițiilor pentru a deveni formatori practici în cadrul centrelor de formare proprii ale OTF, nu toți sunt eligibili, deoarece:

  • nu toți dețin aptitudini de formare sau
  • nu vor să devină mecanici formatori.

Conform condițiilor şi duratelor minime de pregătire şi de stagiu necesare formării teoretice şi practice pentru dobândirea competenţelor profesionale specifice, stabilite de ASFR în ceea ce privește formarea pentru:

  • Materialul rulant pe care mecanicul îl va conduce
  • Infrastructura (inclusiv sistemele de circulație) pe care mecanicul va conduce
  • Categoria de conducere:

– manevră în echipă completă;

– manevră în sistem simplificat;

– tren de călători sau de marfă în echipă completă;

– tren de călători sau de marfă în sistem simplificat.

Un absolvent al școlii de mecanici, va termina formarea completă (fiind capabil să remorce un tren de marfă/călători în sistem simplificat) după aproximativ un an și 3 luni.

Care e impactul lipsei de formatori

OPSFPR exemplifică și efectele lipsei de formatori de practică care limitează completarea necesarului de personal pentru funcţia de mecanic de locomotivă:

„Dacă într-un centru de formare, numărul formatorilor este de 2 până la 10, constatăm că pentru 30 de mecanici în formare, ultimi 10 mecanici vor termina formarea completă după minimum 3 ani și 9 luni, fară a fi luate în calcul concediile de odihnă atât pentru formatori, cât și pentru mecanicii în formare”.

Organizația roagă Ministerul să ia în considerare faptul că din cauza restricţiei impusă de OMT 615/2015 pentru Formatorii de practică, OTF (operatorii de transport feroviar) nu au capacitatea necesară formării practice a absolvenţilor cursului de calificare mecanic de locomotivă, deși în prezent la toţi operatorii de transport, necesarul de mecanici este foarte mare.

Cauzele pentru care acest necesar e mare sunt:

  • mecanicii pensionari utilizați variază de la 20% până la 75% în cadrul firmelor de transport feroviar, mecanici care în următorii 3-5 ani trebuie înlocuiți;
  • sunt mecanici activi care în perioada următorilor 3-5 ani vor îndeplini condițiile de pensionare și care nu vor mai dori să continue activitatea;
  • migrarea într-un procent considerabil către Metrorex S.A. a mecanicilor tineri și care au fost formați în cadrul centrelor proprii de formare;
  • din mecanicii care încep un ciclu de formare, aproximativ 10% nu îl termină deoarece pe parcursul formării renunță din diferite motive.

Ovidiu Vizante: sunt puțini mecanici experimentați

În urmă cu puțin timp, directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a declarat pentru Club Feroviar că există un surplus de mecanici debutanți. Un număr mare de mecanici debutanți care nu pot fi puși mâine să conducă un tren cu 300 de oameni la bord. „Un mecanic se formează în doi ani de zile. Degeaba angajez eu 100 de mecanici, căci nu îi pot forma (imediat – n.red.)”, spune el.

„Am oprit angajarea mecanicilor debutanți, ne focusăm pe cei cu experiență, piața e deficitară. Per total, e un deficit de mecanici, ne lipsesc însă cei experimentați, e minus mare. Am încercat să compensăm cu cei debutanți, merge, dar rezultatele se văd după un an, un an ;i jumătate. Nu vom disponibiliza mecanicii debutanți, căci am investit în ei. Nu poți (însă – n.red.) angaja 200 de mecanici debutanți și forma 100, iar 100 să stea degeaba. Trebuie să corelăm numărul mecanicilor debutanți cu posibilitățile de formare”, spune el. (D.C.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole