vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Primul tren cu hidrogen Coradia iLint a trecut testul de un an și jumătate

Primul tren cu hidrogen Coradia iLint a trecut testul de un an și jumătate, așa că se va trece la următoarea fază, a anunțat miercuri Alstom.

Primul tren cu hidrogen

După 530 de zile și peste 180.000 de kilometri, funcționarea de probă a primelor două trenuri cu hidrogen din lume a fost finalizată oficial cu succes la sfârșitul lunii februarie. Două trenuri de pre-serie din gama Coradia iLint produsă de Alstom au funcționat cu pasageri încă din luna septembrie 2018.

Din anul 2022, 14 trenuri din seria Coradia iLint vor înlocui unitățile multiple diesel existente. LNVG a fost prima companie care a comandat 14 trenuri Coradia iLint și treizeci de ani de întreținere și alimentare. Acest proiect ilustrează importanța mobilității ecologice pentru statul Saxonia Inferioară. Ca unul din cei mai importanți producători de vehicule feroviare din Europa, Alstom va produce trenuri cu celule de combustie pentru LNVG și va fi responsabilă pentru întreținerea vehiculelor la punctul său de lucru din Salzgitter. Compania de gaz și inginerie Linde va construi și va opera o stație de alimentare cu hidrogen pentru trenurile de serie, în apropierea gării Bremervoerde.

Ce spune directorul pentru Germania și Austria al Alstom despre primul tren cu hidrogen

„Cele două trenuri de pre-serie Coradia iLint dezvoltate de noi au demonstrat în decursul ultimului an și jumătate faptul că tehnologia celulelor cu combustie poate fi utilizată cu succes în funcționarea zilnică cu pasageri. Acest fapt ne transformă într-o forță motrice importantă în domeniul mobilității durabile și fără emisii în transportul feroviar”, observă Jörg Nikutta, director executiv pentru Germania și Austria al Alstom Transport Deutschland GmbH.

„Suntem mândri că am fost prima companie feroviară din lume căreia i s-a permis să opereze primele două trenuri cu hidrogen în rețeaua Weser-Elbe. Încă de la început, pasagerii noștri au fost foarte curioși cu privire la trenuri și la noua tehnologie de propulsie a acestora. În plus față de nivelul său foarte scăzut de zgomot, trenul cu hidrogen a reușit să câștige aprobarea datorită funcționării sale fără emisii, în special în perioadele de schimbare climatică. Funcționarea trenului iLint a reprezentant o motivație deosebită pentru conductorii trenurilor noastre”, a afirmat Andreas Wagner, directorul diviziei SPNV și semnatar autorizat al Eisenbahnen und Verkehrsbetriebe Elbe-Weser GmbH (evb).

La rândul său, Carmen Schwabl, directorul executiv al LNVG, adaugă: „Odată cu funcționarea de probă finalizată cu succes, s-au îndeplinit cerințele pentru funcționarea continuă a trenurilor cu hidrogen din anul 2022. Astfel, LNVG contribuie la punerea în aplicare a soluțiilor de mobilitate durabilă, inovatoare și ecologice, în special în zonele rurale”.

Ministru german: Alstom a făcut istorie

„Alstom a făcut istorie în domeniul alimentării cu hidrogen. Proiectul are o importanță deosebită pentru politica industrială care depășește mult granițele Germaniei. Suntem martori la apariția primului produs competitiv în domeniul mobilității pe bază de hidrogen la nivel industrial”, a declarat ministrul Economiei și Transporturilor din Saxonia Inferioară, Dr. Bernd Althusmann.

„Ministerul Federal al Transporturilor este încântat să sprijine modelul mobilității moderne: trenul cu hidrogen din Bremervörde. În final, acest proiect este emblematic pentru mobilitatea viitorului”, afirmă Enak Ferlemann, secretar parlamentar de stat pe lângă Ministerul Federal al Transporturilor și Infrastructurii Digitale.  „Hidrogenul este o alternativă reală cu emisii reduse și eficientă a motorinei. În special pe liniile secundare, unde liniile aeriene nu sunt viabile din punct de vedere economic sau nu sunt încă disponibile, aceste trenuri se pot deplasa curat și într-un mod ecologic. Am dori să vedem mai multe astfel de aplicații”, a adăugat el.

Primul tren cu hidrogen, silențios și fără emisii

Coradia iLint este primul tren de pasageri din lume care este alimentat cu hidrogen, care generează energie electrică pentru propulsie.

Acest tren fără emisii este silențios și emite doar vapori de apă și apă de condens. Trenul prezintă câteva inovații diferite: conversia curată a energiei, stocarea flexibilă a energiei în baterii și gestionarea inteligentă a forței motrice și a energiei disponibile. Proiectat special pentru a fi utilizat pe linii neelectrificate, acesta permite o funcționare curată și durabilă.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole