sâmbătă, septembrie 14, 2024
spot_img

VIDEO Primul TGV sanitar a evacuat bolnavii de coronavirus de la Strasbourg

Primul TGV sanitar a evacuat în dimineața zilei de joi 20 de bolnavi de coronavirus de la Strasbourg, care au fost trimiși spre spitale din vestul Franței.

Primul TGV sanitar

Încărcată cu materiale medicale, garnitura a plecat din Gara Paris Est miercuri, 25 martie, la 17,05 (18,05, ora României), și apoi a înnoptat la Strasbourg.

În această dimineață, între orele 6,00-11,00 (7,00-12,00), s-a derulat lunga operațiune de îmbarcare a bolnavilor. 20 de persoane infectate cu Covid-19 au sosit de la mai multe spitale, cu precădere de la Mullhouse, pentru a fi duși la unități spitalicești din vestul țării, mai puțin afectat de pandemie.

La bordul trenului s-au mai aflat alte 50 de persoane – personal medical, polițiști și angajați feroviari, informează site-ul Ville, Rail et Transports.

Primul TGV sanitar este pregătit de un an de zile

Obiectivul acestei operațiuni este de a elibera spitalele din regiune, care sunt la un pas de colaps din cauza fluxului foarte ridicat de pacienți infectați cu Covid-19. În Grand Est, primul focar de contaminare din Franța, au murit deja 407 persoane infectate cu coronavirusul de tip nou, o treime din decesele din întreaga Franță.

”O premieră în Europa”, s-a felicitat ministrul francez al Sănătății, Olivier Véran, pentru operațiunea cu trenul sanitar. Transportul este coordonat de Samu (sistemul medical de urgență) din Paris.

Trenul este pregătit de mai bine de un an. A fost făcut chiar și un exercițiu, pe 21 martie 2019, în cadrul simulării unui atentat. Profesorul Pierre Carli, directorul Samu din Paris, explică utilitatea TGV-ului sanitar: ”Ceea ce facem noi aici este să validăm un concept”.

Scopul este de a transforma un tren care de regulă transportă pasageri într-un tren care transportă bolnavi. ”Acesta le va pemite să aiba acces, din centrul unui oraș în centrul altuia, la spitalele specializate”, detaliază profesorul Carli. Acest lucru va permite ”o deplasare inter-regiuni”, dar și ”inter-zone de apărare”.

În interiorul trenului, deasupra scaunelor sunt fixate tărgi, iar vagonul bar este transformat în spațiu medical. Este o garnitură TGV care nu a fost modificată, cu vagoane etajate, care permite transportul a sute de persoane.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole