miercuri, septembrie 18, 2024
spot_img

Poliția a luat la puricat centrele de fier vechi din Brașov după componente feroviare

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, alături de specialişti ai CFR Braşov şi reprezentanţi ai instituţiilor partenere, au participat la o acţiune pe raza judeţului Braşov, organizată la nivel european, sub egida Raipol, pentru prevenirea şi combaterea furturilor de metale.

Poliția Transporturi razii în gări sinucidere pe calea ferată

Acțiunea s-a desfățurat în perioada 13 noiembrie, ora 7.00 – 14 noiembrie, ora 7.00, în baza planului „Rail Action Day-24 Blue”, potrivit bzb.ro. S-au efectuat controale la centrele de colectare a materialelor reciclabile în vederea verificării legalităţii funcţionării acestor centre cât şi a modului de respectare a legislaţiei privind achiziţionarea materialelor reciclabile, identificarea persoanelor care au valorificat bunuri furate din patrimoniul respectivelor companii/societăţi, potrivit bzb.ro

.
„Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au acţionat în zona centrelor de colectare a deşeurilor, verificând legalitatea transporturilor de mărfuri. Suplimentar, poliţiştii de la TF, însoţiţi de reprezentanţii teritoriali ai ISU şi Serviciului pentru Imigrări, au efectuat controale privind legalitatea transporturilor feroviare (trenurile de marfă)  de metale şi alte mărfuri, în special a celor periculoase, respectiv legalitatea şi valabilitatea documentelor de identitate ale străinilor (în staţiile feroviare şi trenurile de persoane).

La acţiune au participat un număr de 150 poliţişti, care au controlat 23 de puncte de colectare a deşeurilor metalice şi 41 locuri de depozitare.  De asemenea au fost verificate 10 trenuri de persoane, 5 trenuri de marfă şi 15 staţii de cale ferată. În cadrul acţiunii au fost legitimate un număr de 321 persoane şi au fost constatate 6 infracţiuni. Pe linie rutieră au fost aplicate 78 de sancţiuni contravenţionale şi au fost constatate 4 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, fiind reţinute 3 permise de conducere şi retrase 3 certificate de înmatriculare”, a transmis IPJ Braşov, într-un comunicat de presă.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole