vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Banii din PNRR pentru calea ferată întârzie din cauza irigațiilor. Iohannis a convocat o ședință

Fondurile care urmau să vină în România prin PNRR pentru calea ferată mai așteaptă, după  ce documentul a fost respins de Comisia Europeană din cauza solicitărilor pentru sistemul de irigații. Cum documentul nu poate fi aprobat decât în ansamblul său, vor fi întârzieri și pe șine.

PNRR pentru calea ferată șantiere feroviare din Ardeal Retrospectiva feroviară 2020

România nu va beneficia de fonduri europene prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR) pentru sistemul de irigaţii, a declarat miercuri seară vicepremierul Dan Barna.

El a precizat la TVR 1 că ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a prezentat la Bruxelles proiectul PNRR, însă Comisia Europeană a solicitat modificarea acestuia. ”În cadrul discuţiilor şi negocierilor avute în cadrul coaliţiei cu cei trei parteneri, am căzut de acord asupra unei forme de propuneri a PNRR cu care colegul nostru Cristian Ghinea a fost la Bruxelles, a discutat acolo cu oficialii europeni și cu comisarii pe acest subiect. Unele dintre teme au fost acceptate. Despre alte teme, Comisia Europeană a spus: <Cred că vă sunt necesare, dar nu vă dăm bani din PNRR pentru asta>. Noi avem trei miliarde pentru irigaţii. Au zis că nu este o reformă care ajută la rezilienţă după COVID, pentru că acest instrument la nivel european a fost gândit ca statele să se repună pe picioare după criza COVID şi unele teme sunt acceptate, alte teme… Nu e vorba că nu ne dau bani deloc. La unele au zis că e alocarea prea mare şi sunt dispuşi să dea sume mai mici”, a afirmat Barna.

Klaus Iohannis îi bagă luni în ședință pe responsabilii cu PNRR

Joi, președintele Klaus Iohannis a anunțat că a convocat pentru luni o întâlnire cu responsabilii care lucrează la Planul Național de Redresare și Reziliență și că acesta va fi „îmbunătățit”.

”Una peste alta, am convocat pentru luni o întâlnire cu responsabilii din Guvern și din alte zone care lucrează pe PNRR. Vom evalua primul feedback al Comisiei, vom îmbunătăți planul. Ministerul se va prezenta din nou la Comisie cu planul îmbunătățit și, în final, sunt convins că el va fi acceptat și vom putea să folosim acești bani”, a declarat șeful statului.

Președintele a explicat că s-a lucrat „intens și sub mare presiune” pentru elaborarea PNRR, așa cum s-a întâmplat în toate statele membre ale Uniunii Europene. Klaus Iohannis a spus că era de așteptat să apară „dificultăți” în conturarea planurilor și a identificat două dintre acestea,

”Este o noutate pentru toată lumea, nu a mai existat așa ceva. (…) Dificultatea numărul unu constă în faptul că se doresc reforme profunde, dar, în același timp, dificultatea doi: într-o perioadă foarte scurtă, foarte limitată de timp. Avem doar câțiva ani la dispoziție”, a spus președintele.

Cinci miliarde de euro în PNRR pentru calea ferată

Căile ferate din România vor beneficia de o alocare de fonduri cerută la Bruxelles în valoare de cinci miliarde de euro în total.

În documentul trimis la Bruxelles se menționează ”Optimizarea managementului traficului feroviar pe rețeaua națională și investiții aferente lucrărilor de modernizare a sectoarelor selectate din rețeaua TEN-T, cum ar fi:

– Arad – Timișoara – Caransebeș;

– Cluj – Episcopia Bihor;

– Brașov – Aeroport Brașov;

– Timișoara – Aeroport Timișoara;

– Trenul metropolitan Cluj Napoca.

În afară de proiectele noi de infrastructură și de modernizare la standarde europene, în PNRR sunt incluse și lucrări de reparații la infrastructura existentă.

Reînnoirea și electrificarea căii ferate prin măsuri de reformă (o nouă abordare strategică care include mecanisme de prioritizare a intervențiilor) și investiții (șine, traverse, macazuri, înlocuirea stratului de piatră), în special pentru tronsoanele selectate, se menționează în proiect.

De asemenea, sunt menționate și proiecte în domeniul materialului rulant, fără a fi precizate însă cantități și sume. Optimizarea mersului trenurilor de călători pe rețeaua feroviară națională, inclusiv prin următoarele intervenții:

– Optimizarea mecanismului instituțional de gestionare a investițiilor în domeniul feroviar și de furnizare a serviciului public;

– Achiziția de material rulant verde pentru rețeaua națională;

– Modernizarea materialului rulant existent pe rețeaua feroviară națională;

– Achiziția materialului rulant pentru rețeaua feroviară metropolitană și modernizarea punctelor de oprire.

Tot în proiectul PNRR, regăsim și referiri la transportul cu metroul, care este inclus tot în cei cinci miliarde de euro ceruți pentru calea ferată.

Creșterea eficienței mobilității urbane verzi prin dezvoltarea transportului cu metroul, inclusiv prin:

– Achiziția sistemelor de management al consumului de energie electrică;

– Achiziția de material rulant nou;

– Construirea de noi magistrale de metrou în regiunea București-Ilfov și Cluj. (A.B.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole