vineri, septembrie 13, 2024
spot_img

Autoritățile pregătesc planul B pentru Euro 2020. S-a semnat contractul pentru dublarea liniei ferate de aeroport

În contextul în care nu este sigur că linia ferată care va asigura legătura directă între aerogara de la Otopeni și Gara de Nord va fi gata la termen, autoritățile pregătesc planul B pentru Euro 2020.

Adrian Bărbulescu

planul B pentru Euro 2020 dublarea liniei ferate de aeroport linia ferată de aeroport

CFR SA a anunțat vineri că a semnat cu Porr Construct contractul pentru dublarea căii ferate Mogoșoaia – Balotești, care include și construcția unui nou punct de oprire, la standarde europene, în locul celui existent, din câmp. Astfel, în cazul în care conexiunea directă nu va fi gata la timp, va putea fi activat planul B pentru Euro 2020. Suporterii vor putea fi preluați de la Aeroportul Henri Coandă cu autobuzele și duși la noul PO Aeroport, unde se vor urca în trenurile care-i vor duce în Gara de Nord.

Obiectivul de investiţii Dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti, în valoare de 50,5 milioane de lei, are finanţare asigurată din fonduri de la bugetul de stat. Durata de realizare a acestei investiţii este, conform contractului, de 17 luni şi include cele două etape de implementare, elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de infrastructură şi suprastructură feroviară pe întreagul traseu, în lungime de aproximativ opt kilometri.

Trebuie precizat faptul faptul că, proiectul reprezintă prima lucrare de dublare a unei linii de cale ferată realizată, după 1989 pe reţeaua feroviară, exclusiv din fonduri de la bugetul de stat.

Noul PO Aeroport, planul B pentru Euro 2020

Contractul pentru dublarea liniei de cale ferată pe traseul Mogoşoaia – Baloteşti acoperă o gamă complexă de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară pe întregul traseu, prin lucrări de consolidare şi lărgire a terasamentului, montarea suprastructurii liniei pentru realizarea căii ferate duble pe întreaga distanţă, lucrări de reparaţii şi consolidare a patru podeţe, trei poduri şi o trecere la nivel.

De asemenea, în proiect este inclusă și construirea noului Punct de Oprire Aeroport (PO Aeroport), montarea instalaţiilor de semnalizare şi telecomunicatii feroviare pe întreaga distanţă şi instalaţii de energoalimentare pentru PO Aeroport.

”Menţionăm faptul că Punctul de Oprire Aeroport va fi o construcţie nouă, pe două niveluri (parter şi etaj), cu două peroane, fiecare în lungime de 150 m şi lățime de 3 m, accesul călătorilor la peroane fiind asigurat prin intermediul unor scări fixe şi rulante, iar accesul persoanelor cu dizabilități va fi asigurat prin intermediul unui lift. Prin finalizarea acestui obiectiv de investiţii Dublarea liniei de cale ferată Mogoşoia – Baloteşti, parte integrantă a programului de Modernizare a liniei Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, CFR SA va asigura o creştere a calităţii serviciilor de transport feroviar, prin introducerea de trenuri cu mers cadenţat, cu o frecvenţă convenabilă transportului de călători de navetă, favorabilă transportului de călători spre şi de la Aeroport, fără a influenţa traficul de călători de lung parcurs sau traficul de marfă pe relaţia Bucureşti – Urziceni”, se arată în comunicatul CFR SA.

Incertitudinile conexiunii directe

Cu alte cuvinte, este posibil ca la meciurile găzduite de România la Campionatul European de Fotbal 2020 să fie utilizată varianta cu transfer auto, dacă legătura directă nu va fi gata la timp.

Și riscul există, din moment ce până acum nu s-a semnat contractul. La finele lunii martie, CFR SA anunța că a primit trei oferte pentru linia ferată de aeroport, racordul de la Odăile la aerogară, cu pasaj peste DN1.

”Comisia de evaluare va analiza în perioada următoare documentele de calificare şi propunerile tehnice şi financiare în vederea desemnării ofertei câştigătoare”, preciza la momentul respectiv CFR SA. Până acum însă nu a fost desemnat câștigătorul, iar termenul de realizare a investiției este de 14 luni de la semnarea contractului. Înșiși oficiali ai companiei de infrastructură au declarat în mai multe rânduri că este posibil ca linia ferată să fie gata la timp doar dacă nu vor fi contestații. Ceea ce pare greu de crezut, în condițiile în care aproape toate licitațiile din România sunt contestate, unele chiar și în mai multe rânduri. Așa că autoritățile au pregătit planul B pentru Euro 2020, în condițiile în care UEFA a condiționat organizarea meciurilor la București de existența unei alte variante de transport, în afară de cea rutieră, de la Aeroportul Otopeni spre Capitală.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole