O pisică pe tren le-a creat serioase probleme feroviarilor din gara londoneză Euston, care s-au chinuit două ore și jumătate s-o dea jos.
Felina speriată a fost observată pe acoperișul trenului Pendolino miercuri seară, în jurul orei 20,30 în timp ce garnitura care merge cu 200 km/oră se afla în stație și urma să pornească înspre Manchester, potrivit informațiilor furnizate de Network Rail, gestionarul infrastructurii feroviare din Regatul Unit.
Din fericire pentru pisică, ea a fost observată cu puțin timp înainte ca trenul să plece din gară, la ora 21,00. Pentru a salva felina, trenul a fost oprit, iar pasagerii au fost debarcați și urcați în alt tren pentru a-și continua călătoria.
Pisică pe tren. Felina a fost dată jos după două ore și jumătate
A durat peste două ore și jumătate pentru a convinge pisica să se îndepărteze de linia de contact de 25.000 de volți care alimentează garnitura. Într-un final, o pubelă a fost trasă alături de vagoane, pentru ca pisica să aibă o platformă mai înaltă pe care să coboare.
📽️ Get your 😼👀 on this video🚄
Train maintenance worker Josh Pollock filmed this last night – it took two and a half hours to get the cat off the @AvantiWestCoast
Pendolino train roof – before it sped off to @NetworkRailMAN
Read more here: https://t.co/Fnrg0G9z4Z pic.twitter.com/fTOOVsHK3L— London Euston (@NetworkRailEUS) March 3, 2021
”Avem des păsări în interiorul stației, dar în toată cariera mea este prima dată când văd o pisică pe un tren. Din fericire, curiozitatea nu a ucis pisica și ne bucurăm că nu și-a pierdut una dintre cele nouă vieți, datorită acțiunii rapide a personalului stației și a personalului Avanti West Coast, care a organizat un alt tren către destinație, pentru ca acțiunea de salvare să aibă loc”, a declarat Joe Hendry, șeful de gară de la Euston.
Nu se știe exact cum a ajuns pisica pe tren, însă aceasta n-a părut traumatizată cele aproape trei ore petrecute pe acoperișul trenului. Potrivit personalului stației, pisica a dispărut rapid printre oameni. (A.B.)