vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Percheziții la Calea Ferată din Moldova. Șpagă de 30.000 de euro pentru a fi promovat șef de tren

Doi feroviari de frunte au fost duși marți la sediul Centrului Național Anticorupție (CNA) după ce au avut loc percheziții la Calea Ferată din Moldova.

percheziții la Calea Ferată din Moldova

Este vorba de șeful Direcţiei deservire călători şi un instructor al Rezervei însoțitorilor de vagoane din cadrul Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova. Acțiunea are loc în cadrul a 34 de cauze penale, pornite pentru fapte de corupție, în care sunt bănuiți mai mulți angajați ai întreprinderii, informează postul de televiziune TV8.

Potrivit materialelor acumulate de CNA (echivalentul Direcției Națioale Anticorupție de la București), conducerea ÎS Calea Ferată din Moldova ar fi pus în funcțiune o schemă prin care colectau bani de la însoțitorii de vagoane pentru a camufla neregulile legate de transportarea ilicită de pasageri sau bagaje, dar şi pentru a facilita promovările în funcție ale unor angajați. Astfel, au fost identificate cazuri în care șefii de tren colectau de la însoțitorii de vagoane sume ce variau între 300 şi 1.500 de dolari per rută de tren pentru a nu include în actele de verificare abaterile constatate.

Percheziții la Calea Ferată din Moldova, fiind vizați 15 angajați

De asemenea, a fost documentat un caz de corupere la promovarea în funcție a unei angajate a Direcţiei deservire călători. Concret, şeful direcţiei i-ar fi cerut subalternei sale 30.000 de euro pentru a influența persoane cu drept de decizie din cadrul întreprinderii să o avanseze în funcția de șef de tren pe ruta Chişinău – Bucureşti.

În acelaşi dosar, s-a mai constatat că, în perioada  octombrie-noiembrie 2019, şase însoţitori de vagon i-ar fi transmis unui instructor al Rezervei însoțitorilor de vagoane o sumă de bani pentru ca acesta, la rândul lui, să-i determine pe membrii Comisiei de evaluare a actelor să treacă cu vederea neregulile depistate în activitatea însoțitorilor. Marți, ofiţerii CNA şi procurorii au făcut percheziții la domiciliile și birourile de serviciu ale 15 angajați ai CFM, aceștia urmând să fie escortați la sediul CNA pentru audieri, iar șeful direcției a fost reținut pentru 72 de ore. Toți 15 sunt bănuiți de corupere pasivă și riscă până la zece ani de închisoare, dacă vor fi găsiţi vinovaţi.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole