vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Pasarelă peste linia de metrou în sudul Bucureștiului, construită de două primării

Primăria Sectorului 4 al Capitalei şi Primăria oraşului Popeşti Leordeni vor construi o pasarelă peste linia de metrou, care va decongestiona traficul în zonă.

pasarelă peste linia de metrou
FOTO Facebook Daniel Băluță

„Numărul de persoane pe care îl estimăm că vor trece pe această pasarelă zilnic este între 8.000 şi 12.000. Acestea, în mod uzual, petrec 20 de minute în trafic, folosind această pasarelă, discutăm de sub cinci minute în care au timp să o parcurgă”, a declarat marți primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, într-o conferinţă de presă.

Pasarela va fi construită peste linia de metrou de suprafață care este paralelă cu Șoseaua Berceni. De la stația Dimitrie Leonida (fostă IMGB) de pe Magistrala 2, metroul își continuă traseul la suprafață, până la ultima stație, Berceni (fostă Depoul IMGB).  ”Odată pusă în funcțiune, pasarela va scurta drumul oamenilor din Popești Leordeni cu patru kilometri. Acum, ei vin cu mașinile și le lasă la metrou, pentru că nu au cum să traverseze linia ferată”, a declarat pentru Club Feroviar un oficial din cadrul Primăriei Sectorului 4.

Data finalizării pentru pasarela construită de ambele unităţi administrativ-teritoriale este programată pentru începutul lunii august. În zonă este programată a fi construită şi o parcare cu 600 de locuri.

Pasarelă peste linia de metrou, cu toate dotările

Conform datelor prezentate în conferinţa de presă de marţi, ridicarea pasarelei a fost întârziată de faptul că la primele două licitaţii organizate nu se prezentase nimeni, întrucât lucrarea este una complexă, aceasta prevăzând 47 de stâlpi foraţi la 14 metri adâncime, lifturi pentru persoane cu dizabilităţi, panouri antivandalism, grupuri sanitare şi parcări pentru biciclete.

Proiectul a fost sprijinit de Metrorex şi de Ministerul Transporturilor, a precizat Daniel Băluţă.

În primăvară încep lucrările la metrou

“Alături de această pasarelă, alături de şoseaua Berceni care a fost lărgită de la două la patru benzi, în primăvară va începe în mod clar construcţia unei noi linii de metrou. Viaţa oamenilor, vă garantez lucrul acestea, trebuie să fie din ce în ce mai bună, mediul trebuie să fie din ce în ce mai protejat pentru că odată cu aceste modificări a scăzut în mod exponenţial şi nivelul de poluare în zona de sud a Bucureştiului”, a spus primarul Sectorului 4.

CITEȘTE și Stația de metrou Berceni Centură are constructor. Contractul a fost atribuit de Primăria Sectorului 4

Primăria Sectorului 4 şi cea a oraşului Popeşti Leordeni au implementat şi alte proiecte comune, cum ar fi Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Bagdasar Arseni. Daniel Băluţă a precizat că cele două administraţii locale vor semna un protocol pentru folosirea în comun a infrastructurii şcolare de către locuitorii celor două zone.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole