vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

OTL vinde măști de protecție la un leu bucata. STB le-a dat gratuit, însă înainte de pandemie

OTL vinde măști de protecție la prețul de un leu bucata. Societatea Oradea Transport Local va comercializa măștile la punctele de vânzare a biletelor. La București, ele au fost date gratuit la începutul anului, însă s-au epuizat înainte de izbucnirea pandemiei.

Adrian Bărbulescu

OTL vinde măști logo OTL

”Sprijinită de Primăria Municipiului Oradea, OTL SA pune la dispoziţia populaţiei, prin reţeaua de puncte de vânzare a titlurilor de călătorie, măşti de protecţie, iar preţul acestora este, începând din 13 iulie 2020, de 1 leu/buc. Reamintim cetăţenilor despre obligativitatea purtării, în continuare, a măştilor de protecţie în mijloacele de transport în comun. Mulţumim, totodată, călătorilor care s-au conformat noilor reguli şi le utilizează, contribuind astfel la siguranţa personală şi a celorlalţi călători împotriva răspândirii infecţiei cu COVID-19”, se arată pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Oradea.

OTL vinde măști de protecție. La București s-au terminat

La Oradea se poate, nu însă și la București. De la casieriile Societății de Transport București (STB) nu pot fi cumpărate măști de protecție.

Ce-i drept, STB a distribuit măști, dar cu mult înainte de izbucnirea în România a pandemiei de coronavirus. La finele luniiOTL vinde măști Gabriela Firea în autobuz ianuarie a anului în curs, STB a început să împartă gratuit călătorilor măşti medicale. Controlorii le-au distribuit atunci pe toate liniile de tramvaie, autobuze și troleibuze. Măștile au putut fi procurate și de la șoferi și vatmani, numai că cele 100.000 de bucăți cumpărate de societatea de transport public s-au epuizat rapid, cu mult înainte de izbucnirea pandemiei de Sars-Cov2.

La vremea respectivă, măsura a fost anunţată de Primăria Capitalei, cu scopul de a preveni răspândirea virusului gripal. Nu era însă vorba de coronavirusul de tip nou, ci de gripa sezonieră.

Cum funcționează Oradea Transport Local

Oradea Transport Local (OTL) SA prestează servicii de transport public de persoane în municipiul Oradea și Zona Metropolitană a orașului.

Potrivit site-ului Catalog Feroviar, SC Oradea Transport Local SA s-a constituit pe baza prevederilor Legii nr. 31/1990 prin reorganizarea Regiei Autonome Oradea Transport Local. Transformarea regiei în societate pe acțiuni s-a făcut ca urmare a HCL nr. 538/09.08.2010, având ca acţionar unic Consiliul Local al municipiului Oradea.

În anul 2013, prin Hotărârea nr. 8, adunarea generală a acţionarilor a aprobat constituirea SC OTL SA ca operator regional şi cooptarea în structura acţionariatului a comunelor Borş şi Sînmartin. Ĩn anul 2019, prin Hotãrârea nr. 17 din 18.11.2019, adunarea generală a acţionarilor a aprobat ca din structura acţionariatului să facă parte şi comunele Paleu şi Cetariu.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole