joi, septembrie 19, 2024
spot_img

Orient Express revine în circulație. SNCF expune la Paris șapte vagoane din anii 1920

Legendarul tren Orient Express revine în circulație. Societatea franceză de căi ferate SNCF se gândeşte la o eventuală repunere pe şine a garniturii.

Orient Express revine

Grupul feroviar controlat de statul francez va expune, începând de miercuri, şapte din cele mai frumoase vagoane de tren ale sale din anii 1920, după o procedură de restaurare care a durat patru ani de zile.

De fapt, doar trei vagoane restaurant ce vor fi expuse la Gara de Est din Paris au aparţinut trenului Orient-Express, care a circulat între 1883 şi 1977 între Paris şi Istanbul via Viena mai întâi şi ulterior prin Veneţia. Celelalte patru vagoane de tip salon expuse sunt şi mai spectaculoase, chiar dacă nu au ajuns până în Gara Sirkeci din Istanbul. Materialul rulant utilizat de Compania Internaţională de Vagoane de Dormit era interschimbabil între diferite trenuri.

“Compania nu utiliza vagoane salon pentru Orient Express. Acestea erau rezervate pentru călătorii mai scurte, precum Trenul albastru spre Coasta de Azur”, explică Arthur Mettetal, responsabil cu patrimoniul la SNCF. Dar tocmai într-unul din aceste vagoane salon de tip Pullman a fost filmat celebrul film “Crima din Orient-Express” în anul 1973, după romanul Agathei Christie.

Orient Express revine. SNCF a restaurat vagoanele

SNCF a preluat marca Orient Express de la Compania Internaţională de Vagoane de Dormit, după ce aceasta a întrerupt legăturile directe cu Istanbulul în 1977. Grupul francez nu a făcut însă mare lucru până când nu a început să răscumpere vagoanele celebrului tren, în 2011.

“Pentru a le restaura, am fost nevoiţi să apelăm la arhivele noastre, pentru a regăsi planurile originale, eşantioane de materiale etc. Este evident o investiţie importantă, de ordinul a 14 milioane de euro, însă este o investiţie pentru patrimoniul feroviar”, a explicat directorul general al SNCF, Guillaume Pepy. Potrivit acestuia, obiectele de muzeu ies din când în când din depoul lor din apropiere de Paris pentru a participa la diferite expoziţii şi convenţii.

O expoziţie organizată în 2014 de Institutul lumii arabe a atras peste 250.000 de persoane. “După succesul acestei expoziţii, SNCF a decis să înfiinţeze o filială pentru a pune în valoare marca Orient-Express şi a se lansa într-un program de renovare a vagoanelor”, spune Arthur Mettetal.

SNCF intenţionează să profite de acest succes. De aceea, anul trecut compania de căi ferate a vândut 50,1% din Orient-Express către grupul hotelier Accor. “Evident, dorinţa noastră este ca Orient Express să ruleze din nou în toată Europa”, confirmă Guillaume Pepy.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole