vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

ORGANISMUL DE LICENŢE FEROVIAR ROMÂN (OLFR) – autoritatea responsabilă cu acordarea licențelor de transport feroviar din România

OLFR - autoritatea responsabilă cu acordarea licențelor de transport feroviarOrganismul de Licențe Feroviare Român (OLFR) este autoritatea responsabilă cu acordarea licențelor de transport feroviar din România. OLFR este organizat şi funcţionează potrivit prevederilor Legii nr.55/16.03.2006 privind siguranţa feroviară, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române – AFER, cu modificările şi completările ulterioare.

Obiectul principal de activitate al Organismului de Licenţe Feroviare Român – OLFR este acordarea licenţelor de transport feroviar conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare şi a prevederilor Directivelor europene în domeniu.

Pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite conform legii nr. 202/04.11.2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spațiul feroviar unic european, OLFR este desemnat să efectueze şi următoarele activităţi:

  • acordarea de licenţe operatorilor care efectuează numai manevră feroviară;
  • acordarea de licenţe operatorilor care efectuează intermedierea activității de transport pe calea ferată;
  • acordarea de licențe operatorilor care efectuează transport urban cu metroul;
  • acordarea de licențe operatorilor care efectuează unele categorii de servicii de transport feroviar care nu intră în sfera de aplicare a Legii nr. 202/2016.

Scopul OLFR este acela ca, prin evaluarea necondiţionată şi nediscriminatorie a operatorilor economici ce solicită obţinerea licenţelor, să se constituie premisele garantării dreptului de acces echitabil şi nediscrimnatoriu al acestora la infrastructura feroviară și piața de transport.

OLFR – autoritatea responsabilă cu acordarea licențelor de transport feroviar din România

Principalele atribuţii ale OLFR:
  • acordarea de licenţe operatorilor care efectuează transport feroviar;
  • acordarea de licenţe operatorilor care efectuează numai manevră feroviară;
  • acordarea de licenţe operatorilor care efectuează intermedierea activității de transport pe calea ferată;
  • acordarea de licențe operatorilor care efectuează transport urban cu metroul;
  • acordarea de licențe operatorilor care efectuează unele categorii de servicii de transport feroviar care nu intră în sfera de aplicare a Legii nr. 202/2016;
  • elaborarea propriei strategii de dezvoltare și modernizare;
  • întocmirea raportului anual privind activitaţile desfăşurate în anul precedent, pe care îl publică în Buletinul AFER şi pe pagina de internet proprie;
  • notificarea Agenției Uniunii Europene pentru Căile Ferate, în termen de 30 de zile de la data emiterii, a licențelor de transport feroviar, acordate, modificate, suspendate sau retrase;
  • elaborarea de norme şi reglementări în domeniul său de activitate;
  • asigurarea înscrierii operatorilor de transport feroviar în “Registrul operatorilor de transport feroviar”;
  • asigurarea evidenţei şi păstrarea normelor, reglementărilor, instrucţiunilor, metodologiilor şi procedurilor aferente domeniului său de activitate;
  • publicarea periodică, pe pagina să de internet, a listei operatorilor şi intermediarilor de transport feroviar licenţiaţi, precum şi a listei operatorilor care efectuează transport urban cu metroul.

Prin activitatea să, OLFR-AFER răspunde, în principal, cerinţelor operatorilor economici, cu capital de stat şi/sau privat, persoane juridice române, care doresc să efectueze activităţi de transport şi/sau manevră pe calea ferată, precum şi alte activităţi anexe transportului feroviar.

Principalii clienţi ai OLFR:
  • operatorii de transport feroviar;
  • operatorii de manevră feroviară;
  • intermediarii de transport;
  • operatorii de transport urban cu metroul.

Date complete de contact găsiți în Catalog Feroviar la pagina Organismul de Licențe Feroviare Român (OLFR).


Soluția de a te prezenta gratuit companiilor din domeniul feroviar

Catalog Feroviar

În România sunt peste 1000 de companii care au diverse certificări, agremente tehnice sau atestate de furnizori feroviari sau sunt licențiate pentru a face transport feroviar. Pe lângă acestea, alte aproximativ 3-4000 de companii, instituții, organizații, produc și/sau prestează servicii, influențează politic, legislativ, administrativ și/sau executiv domeniul feroviar și cel al transportului urban pe șină.

La începutul lunii aprilie, Catalog Feroviar a inaugurat pe site-ul Club Feroviar rubrica “Industria feroviară românească”. La această categorie orice tip de entitate juridică care activează în domeniul feroviar își poate prezenta produsele sau serviciile într-un articol de promovare publicat gratuit.

Mai multe detalii despre cum puteți beneficia de această ofertă puteți afla din acest articol sau puteți să ne contactați la office@catalogferoviar.ro sau tel: 021 22 44 385.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole