vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Oficialii chinezi vizitează șantierul căii ferate Serbia – Ungaria

Directorul adjunct al Comitetului de Stat de Dezvoltare și Reformă, Ning Jizhe, a fost invitat în perioada 4-7 iulie, în vizită în Serbia. Ning Jizhe a făcut și o vizită de documentare la tronsonul din Serbia al liniei de cale ferată Ungaria-Serbia.

Pe porţiunea din Serbia, renovarea liniei de cale ferată Budapesta-Belgrad a început deja, iar în Ungaria au fost demarate pregătirile pentru construcţie, luna trecută fiind semnat contractul de proiectare şi execuţie completă a porţiunii ungare, cu consorţiul chinezo-maghiar, a declarat László Palkovics, ministrul ungar al inovaţiei şi tehnologiei, vineri, la Belgrad, la conferinţa de presă care a urmat şedinţei grupului de lucru maghiaro-sârbo-chinez care se ocupă de dezvoltarea liniei de cale ferată, potrivit MTI.

Ministrul spune că realizarea liniei de cale ferată Budapesta-Belgrad a pornit ca un proiect emblematic pentru cooperarea dintre China şi Europa Centrală, dar a devenit mai mult decât atât. Arată cum poate colabora Europa şi China, dar şi cum pot colabora între ele ţările central-europene. László Palkovics a vorbit şi despre problema trecerilor de frontieră. Oficialul ungar a explicat că, într-adevăr, transportul de mărfuri şi de persoane nu este suficient de eficient. Pe linia de cale ferată de mare viteză, trecerea frontierei este lentă. Încă din primăvara acestui an a fost constituit un grup de lucru care se străduieşte să rezolve problema, a adăugat acesta.

Posibilele soluţiile includ accelerarea procesului prin comasarea controlului de paşapoarte cu cel vamal, simplificarea procedurilor, utilizarea posibilităţilor tehnologice – luând în considerare şi cerinţele Schengen – şi simplificarea trecerii frontierei prin extinderea capacităţii, deschiderea de noi benzi, respectiv a prelungirii programului de funcţionare a punctelor de control.

Zorana Mihajlovic, ministrul sârb al transporturilor, a subliniat că la reuniunea de vineri au fost trecute în revistă rezultatele obţinute până acum şi au fost formulate sarcinile pentru perioada următoare, în vederea finalizării cât mai rapide a legăturii feroviare de mare viteză dintre capitala Serbiei şi cea a Ungariei.

Ideea liniei de cale ferată Budapesta-Belgrad s-a născut în urmă cu cinci ani, iar de atunci construcţia a două porţiuni din Serbia a început deja, urmând să se şi finalizeze în
curând. Construcţia celei de-a treia porţiuni este de aşteptat să înceapă anul viitor. Potrivit estimărilor, întreaga porţiune din Serbia urmează să fie finalizată până la sfârşitul
anului 2022.

Părţile au convenit că nu este de ajuns să se refacă doar porţiunea de cale ferată dintre Belgrad şi Budapesta. Pentru ca mărfurile din China să ajungă cât mai repede din porturile din
Grecia în Europa de Vest, este nevoie de renovarea întregii linii de cale ferată, astfel încât s-a discutat şi despre eventuala implicare în proiect a Macedoniei de Nord şi chiar a Greciei. Ministrul sârb a punctat că toate aspectele legate de construcţie sunt în conformitate cu
standardele europene.

„Beijing este în continuare gata să sprijine dezvoltarea liniei de cale ferată Budapesta-Belgrad, astfel încât proiectul să reprezinte un bun exemplu de cooperare reuşită între China şi Europa Centrală”, spune oficialul chinez. In viitor cooperarea se va extinde şi asupra şoselelor, podurilor şi a altor investiţii de infrastructură, precum şi asupra realizării unor proiecte energetice.

Alianța feroviară ce se conturează în sudul României este de natură a intensifica masiv concurența între diferitele rute feroviare din această parte a Europei. Guvernul Serbiei intenționează să deschidă discuții cu Macedonia de Nord și Grecia cu privire la posibila lansare a unui coridor feroviar care va lega Budapesta de Grecia cu traversarea teritoriului Serbiei. Totul cu ajutorul finanțărilor acordate cu larghețe de chinezi. Legătura feroviară va fi concurentă celei românești care pleacă de la Constanța către Curtici, apoi Ungaria.

“Vom vorbi cu Macedonia de Nord și Grecia pentru a vedea dacă se vor alătura acestui Coridor, pentru că nu este suficient să avem doar o linie modernizată de la Belgrad la Budapesta”, a declarat recent Mihajlovic, potrivit RTS.

În noiembrie 2017, Serbia a început modernizarea secțiunii liniei de cale ferată care leagă Belgradul de Budapesta pe teritoriul său. Reparația reprezintă primul proiect transfrontalier realizat de Serbia, Ungaria și China în cadrul inițiativei de cooperare dintre țările din Europa Centrală și de Est (CEEC).

“Este în interesul nostru să atragem proiectul și spre Macedonia de Nord și Grecia, sperăm că vor manifesta interes”, a spus Mihajlovic.

În iulie 2018, Serbia a semnat un acord cu China Railway International (CRI) și cu Compania de Construcții de Comunicații din China (CCCC) pentru modernizarea secțiunii de cale ferată Novi Sad-Subotica, lungă de 108 km, parte a coridorului spre Budapesta. Valoarea lucrărilor a fost estimată la 943 milioane euro.

CRI și CCCC sunt, de asemenea, principalii contractanți ai proiectului de modernizare a secțiunii Belgrad-Stara Pazova a căii ferate Belgrad – Budapesta care face parte din Coridorul X de transport european.

 

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole