vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

O persoană de încredere a lui Emil Boc, în cărți pentru a deveni secretar general la Ministerul Transporturilor

O persoană de încredere a fostului premier Emil Boc, acum, primar la Cluj Napoca, este în cărți pentru a deveni secretar general la Ministerul Transporturilor.

general la Ministerul Transporturilor

Ștefania Ferencz a fost consilieră și șefa de cabinet a premierului Emil Boc. În perioada 2000-2004, când Emil Boc era deputat, a fost șefa de cabinet a acestuia, relatează Ziar de Cluj.

Înainte de a-l însoți pe Emil Boc la București în 2008, în momentul în care a acesta fost numit premier, Ștefania Ferencz ocupa la Primăria Cluj-Napoca funcția de șef al Direcției Patrimoniului Municipiului și Evidența Proprietății. Ștefania Ferencz a trecut, de-a lungul carierei sale, prin mai multe funcții publice influente. În 2009, era șefa de cabinet a fostului premier și apoi secretar de stat în aparatul propriu de lucru al primului-ministru.

Întâi comisar la CNVM, apoi secretar general la Ministerul Transporturilor

După demisia lui Emil Boc din funcția de premier, în februarie 2012,  Ferencz era numită secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat. Între timp, a devenit membru în Consiliul de Administrație al E.On Gaz, membru în Consiliul de Supraveghere al Contragarantare SA, unde acționar este Statul român, și membru în Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări al Eximbank.

Tot în 2012, ea este numită comisar în Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Potrivit ultimei sale declarații de avere, depusă în vremea în care era comisar la CNVM, Ștefania Ferncz și-a cumpărat un apartament în București, de 66 metri pătrați, în 2009 – atunci când era șefa de cabinet a fostului premier Emil Boc. De asemenea, și-a cumpărat și un autoturism Toyota Auris, fabricat în 2007. Ferencz a vândut, tot în 2009, un alt apartament din București, cu suma de 63.900 de euro.

Ștefania Ferencz este de profesie avocat.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole