vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Primarul în funcție Nicolae Robu a semnat contractul pentru o nouă linie de tramvai la Timișoara

Primarul în exerciţiu Nicolae Robu a semnat contractul pentru o nouă linie de tramvai la Timișoara, care va conecta zona Solventul cu Gara de Nord din localitate.

nouă linie de tramvai la Timișoara monorail la Timișoara pasaje peste calea ferată în Timișoara

Este vorba de 37 milioane de lei fără TVA care ar urma să se finalizeze în 22 de luni, informează site-ul Administratie.ro. Ordinul de începere pentru execuţia lucrărilor se va emite după obţinerea autorizaţiei de construire.

“Lungimea traseului va fi de 1,4 kilometri cale dublă, iar zona de intervenţie cuprinde actualul traseu al străzii Gării, tronsonul cuprins între platforma Solventul şi intersecţia cu bulevardul General Ion Dragalina, cu respectarea traseului prevăzut în Planul Urbanistic General. (…). Vor fi amenajate un carosabil modernizat, trotuare, piste pentru biciclete, trei staţii de tramvai, spaţii verzi. Investiţia vizează inclusiv construcţia de reţele edilitare stradale, subterane şi supraterane“, a declarat Nicolae Robu.

O nouă linie de tramvai la Timișoara, parte a unui proiect de 96 milioane de euro

Investiţia face parte dintr-un proiect major în valoare de 96 milioane de euro, prin care se va construi cel mai mare pasaj subteran din oraş, pe sub 10 linii de cale ferată, realizând o nouă legătură între nordul, estul şi sudul oraşului.

Pasajul Solventul va avea până la şase benzi de circulaţie, linii de tramvai care vor face legătura cu Gara de Nord, piste de biciclete, iar la ieşirea de sub pasaj va fi construit un nou pod peste Bega.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole