vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

O firmă cu doi angajați repară podul Constanța

Licitația pentru Podul Constanța se consolidează Podul ConstanțaCompania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că luni 15 iulie 2019 încep lucrările de reparații și consolidare la podul de cale ferată situat pe magistrala feroviară București – Constanța, la km 4+327 (Pod Constanța), lucrările desfășurându-se doar în cursul nopții, în intervalul orar 22.00-05.00.

Lucrările de reparații și consolidare la Podul Constanța vor demara luni, 15 iulie 2019, la culeea de pe partea dreaptă pe sensul de intrare în pasaj dinspre Centru spre Bucureștii Noi și vor fi executate, în etape succesive, în intervalul orar 22.00-05.00, fără închiderea totală a circulației autovehiculelor pe Calea Griviței, în permanență fiind deschisă o bandă cu lățimea de minimum 2,5 m, pe sensul unde se desfășoară lucrările.

Potrivit unui comunicat de presă al CFR SA, în etapa în care lucrarea va implica restricții pe ambele sensuri ale liniei de tramvai, circulația autovehiculelor se va desfășura în continuare tot pe câte o bandă de circulație, cu lățimea de minimum 2,5 m, pe fiecare sens.

„Dat fiind faptul că podul feroviar de la km 4+327 reprezintă un obiectiv de utilitate publică, cu o importanţă deosebită atât pentru traficul feroviar, cât şi pentru cel rutier, CFR SA a analizat şi a stabilit împreună cu constructorul și autoritățile locale abilitate un program de lucrări astfel încât, în perioada execuţiei, să nu intervină modificări majore de trafic în circulaţia rutieră”, spune compania.

Începerea lucrărilor a fost anunțată însă inițial de către Poliția Română pentru data de 4 iulie.

CFR SA recomandă conducătorilor auto prudenţă și respectarea semnificaţiei indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri, aceste măsuri având drept scop  menținerea condițiilor optime și de siguranță în traficul rutier, în perioada de desfăşurare a lucrărilor.

Lucrările au fost încredințate prin negociere directă de către CFR SA. Aceasta după ce la licitația organizată în primăvara acestui an nu s-a prezentat nicio firmă.  Valoarea contractului este de 3.491.000 lei fără TVA. Durata contractului era stabilită la opt luni, din care două luni pentru proiectare şi șase luni pentru execuţie.

Reprezentanții CFR SA au declarat în primăvară, pentru Club Feroviar, după expirtarea terrmenului de depunere a ofertelor, că, potrivit legii 99/2016 se poate trece la negociere directă pentru a se realiza consolidarea acestui pod.

”Dacă în cazul unei proceduri cu anunț de participare nu a fost depusă nicio ofertă sau solicitare de participare, entitatea contractantă, în cazul de față Regionala București, poate transmite invitații la unul sau mai mulți ofertanți pentru a participa la negociere”, au declarat oficialii CFR, citând din legea respectivă.

Cine va face lucrările

CFR a anunțat vineri că lucrările vor fi efectuate de cărte firma Infra System Proiect SRL care are, potrivit informațiilor oferite de către Ministerul de Finanțe, doi angajați și o cifră de afaceri de aproximativ de 1,44 milioane lei, de peste două ori mai mică decât valoarea contractului primit.

Este de neînțeles faptul că a trecut un an de cât au fost semnalată starea deplorabilă în care se află podul și în această perioadă CFR nu a selectat o firmă care să facă lucrările.

Fotografii apărute în presă acum un an arătau un pod cu piloni la care era vizibilă armătura corodată din oțel beton, din cauza desprinderii tencuielii.

„Podul Constanţa se află în proprietatea statului, administrarea Ministerului Transporturilor şi concesionat Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, şi nu în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti. Prin urmare, singura instituţie abilitată de lege să execute lucrări de consolidare/reabilitare la acest obiectiv este Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA”, spuneau acum un an oficiali ai Primăriei București. Ei  explicau că timp de 12 ani CFR SA nu a cerut niciodată o autorizație de refacere a podului. Mai precis în 2006 s-a cerut o autorizație de construire pentru reabilitarea liniei CF București – Constanța, în care podul nu era explicit menționat. Mai târziu, în 2017, s-a emis un aviz doar pentru eliberarea unor bucăți de beton care cădeau din pod și puneau în pericol traficul.

„Primăria Municipiului Bucureşti, prin direcţia de specialitate, a emis, la cererea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, două autorizaţii de construire în anul 2006, ulterior CFR SA nedepunând NICIO ALTĂ SOLICITARE pentru emiterea unor autorizaţii de construire. Autorizaţiile emise în anul 2006 sunt următoarele:

  • Autorizaţia de construire nr. 221 din 19.04.2006 – “Reabilitarea liniei CF Bucuresti-Constanta componentă a coridorului IV Pan European pentru lucrările aferente Municipiului Bucureşti – tronson sector 1 + 2 fără Staţia CF Bucureşti Băneasa”;
  • Autorizaţia de construire nr. 222 din 19.04.2006 – “Reabilitarea liniei CF Bucuresti-Constanta componentă a coridorului IV Pan European pentru lucrările aferente Municipiului Bucureşti – Staţia CF Bucureşti Băneasa”.

Precizăm că singurul aviz solicitat în ultimii ani pentru Podul Constantă a fost cel din 13 iulie 2017, când, la solicitarea Companiei Naţionale de Căi Ferate ‘CFR’ SA, Primăria Municipiului Bucureşti a emis un aviz de intervenţie necesar executării unor “lucrări de îndepărtare a unor fragmente de beton care prin desprinderea lor pun în pericol participanţii la traficul rutier în zona Pod Constanţa (intersecţia Calea Grivitei cu sos. Chitilei – Bd Bucureştii Noi), lucrări ce urmau a fi executate de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA Bucureşti, sucursala regională Bucureşti – secţia L3 Bucureşti”, spuneau, anul trecut, oficialii Primăriei București.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole