vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

O firmă cu acționariat majoritar spaniol va face studiile de modernizare a opt gări

Acestea sunt Miercurea Ciuc, Făgăraş, Sebeş Alba, Gheorghieni, Reghin, Aiud, Teiuş, Războieni, iar contractul a fost acordat zilele trecute de către CFR SA.

gara Miercurea Ciuc, sursa foto: Wikipedia, Andrei Stroe

Compania CFR SA a atribuit contractul de realizare a studiilor de fezabilitate pentru opt gări din Regionala Brașov firmei Consis Proiect, al cărei acționar majoritar (proporție de 60%) este compania spaniolă Prointec. Anunțul de atribuire a fost publicat zilele trecute in Sistemul Electronic Public de Achiziții (SEAP). Valoarea contractului este de 2,67 milioane lei, iar finanțarea va fi una mixtă, adică din fonduri europene și de la bugetul de stat.

Atribuirea contractului s-a făcut pe baza unui algoritm care a avut la bază în proporție de 40% prețul și 60% resursele umane capacitățile tehnice de implementare a proiectului.  Valoarea estimativă a achiziției 3,11 milioane lei,  fără TVA.

Consis Proiect SRL, care a fost de altfel singurul ofertant la licitația lansată de CFR. Întreaga documentație ar urma să fie definitivată în cel mult 16 luni, urmând să fie stabilită și valoarea pentru lucrările efective ce ar urma să fie derulate pentru a moderniza clădirea gării.

Cele opt gări sunt parte a unui program național care prevede modernizarea a 47 de gări.  Licitația pentru SF a fost lansată în luna iulie a acestui an.

Sucursalele Regionale de Căi Ferate București, Brașov, Iași şi Timișoara au lansat procedurile de licitaţie în vederea elaborării studiilor de fezabilitate pentru modernizarea a 23 de staţii de cale ferată – Târgoviște, Ploiești Vest, Sinaia, Bușteni, Videle, Titu, Băile Herculane, Petroșani, Orșova, Miercurea Ciuc, Făgăraș, Sebeș Alba, Gheorghieni, Reghin, Aiud, Teiuș, Războieni, Suceava Nord, Pașcani, Vatra Dornei Băi, Verești, Dolhasca și Gura Humorului (Oraș) – aflate pe raza judeţelor Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Caraș Severin, Hunedoara, Mehedinți, Harghita, Brașov, Alba, Mureș, Iași și Suceava.

Un comunicat de presă al  CFR SA arată că obiectivele prevăzute în elaborarea studiilor de fezabilitate au drept scop asigurarea unor servicii de calitate într-un spaţiu modern, adaptat cerinţelor pieţei şi nevoilor călătorilor, cu accent deosebit pe:

  • modernizarea și repararea clădirilor de călători, inclusiv facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă;
  • înălțarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din stații, pasajelor, pasarelelor şi asigurarea accesului la peroanele intermediare;
  • asigurarea sistemelor de ventilație şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante;
  • modernizarea echipamentelor de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător;
  • înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drenaj;
  • asigurarea elementelor de siguranţă în staţii, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, balustrare, garduri de siguranţă între liniile din staţii etc.

Valoarea costurilor estimate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate aferente celor 23 staţii de cale ferată este de 6,84 milioane lei fără TVA, iar sursa de finanţare este inclusă în bugetul CFR SA, la capitolul fonduri externe nerambursabile.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole