vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Moldova își va reforma calea ferată cu ajutorul Băncii Mondiale

Ministrul moldovean al Economiei, Anatol Usatîi, spune că țara vecină are nevoie în continuare de suport extern pentru a realiza reforma Căii Ferate din Moldova. Asistența va fi acordată de Banca Mondială, instituție care a sfătuit România în anii 2000 să spargă monopolul feroviar în mai multe companii, măsură discutabilă, criticată de o parte a industriei.

feroviari au fost decorați faliment la CFM divizarea Căii Ferate a Moldovei proiectele feroviare din Republica Moldova Linia Anticorupție la Calea Ferată

Ministrul Economiei şi Infrastructurii, Anatol Usatîi, a discutat în cadrul unei şedinţe de lucru cu echipa Băncii Mondiale şi reprezentanţii Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova (CFM) despre procesul de reorganizare a întreprinderii şi problemele cu care se confruntă actualmente sectorul, potrivit TVR Moldova.

Ministrul a declarat că restructurarea şi modernizarea CFM rămân prioritare pe agenda Guvernului. Această amplă reformă este prezentată în noul Cod al transportului feroviar, care pe 10 iunie curent a fost aprobat de Guvern şi transmis Parlamentului spre adoptare. Potrivit lui Anatol Usatîi, după intrarea în vigoare a Codului, va fi creată Autoritatea Feroviară ca instituţie de autorizare, supraveghere şi control a siguranţei în domeniul feroviar, va fi aprobat statutul de societate pe acţiuni al CFM, apoi create companiile independente pentru infrastructură, călători şi mărfuri.

„Chiar dacă reorganizarea Căii Ferate este un proces anevoios, totuşi avem progrese. Cu suportul partenerilor, am reuşit elaborarea Planului de Acţiuni privind reformarea CFM, achiziţionarea locomotivelor, iar în continuare avem nevoie de suport pentru promovarea Codului pe platforma parlamentară şi implementarea Planului de Acţiuni”, a spus Anatol Usatîi.

La rândul lor, experţii Băncii Mondiale au menţionat că implementarea reformei Căii Ferate este un proces complex şi proiect ambiţios, care necesită implicarea tuturor instituţiilor de resort, dar şi a partenerilor de dezvoltare. În context, echipa Băncii Mondiale a comunicat despre disponibilitatea susţinerii proiectelor Guvernului în dezvoltarea şi modernizarea în continuare a sectorului transporturilor.(D.C.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole