vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Ian Pearson, șeful Ford România, cere modernizarea căii ferate Craiova-Calafat

Președintele Ford România, Ian Pearson, le cere autorităților române modernizarea căii ferate Craiova-Calafat și a conexiunii feroviare Arad-Timişoara-Caransebeş-Craiova.

modernizarea căii ferate Craiova-Calafat primul tren internațional viteza de circulație CFR Podul Calafat-Vidin

El a subliniat importanța vitală a infrastructurii de toate tipurile pentru afacerile din România ale producătorului american de automobile.

„Infrastructura este vitală pentru România, din toate punctele de vedere, indiferent dacă discutăm de cea rutieră, feroviară, portuară, elecrificare, reţele 5G. Până acum, problema nu a fost reprezentată de fondurile disponibile, fondurile erau acolo de ceva vreme, ci livrarea propriu-zisă. În ceea ce priveşte drumul expres dintre Craiova şi Piteşti, primele două loturi sunt în construcţie şi vor fi livrate cel mai probabil la finalul anului 2021, însă celelalte două loturi dinspre Piteşti încă nu au constructor, ceea ce înseamnă o întârziere de trei ani. Problema este legată de livrarea proiectelor, nu de disponibilitatea banilor. Finanţarea este ok, dar livrarea nu. Dacă acum va fi semnat contractul pentru loturile 3 şi 4, va dura un an proiectarea şi doi construcţia. În teorie, dacă este semnat acum, va fi gata în vara lui 2024. Dar nu este nimic semnat. Vom avea jumătate de drum expres. Tot este bine decât deloc, însă tot jumătate avem. Partea bună este că vom avea centuri ocolitoare la Balş şi Slatina, ceea ce va mări mult viteza de tranzit şi va fi mult mai bine pentru locuitorii acelor oraşe“, a spus Ian Pearson, citat de Ziarul Financiar.

Modernizarea căii ferate Craiova-Calafat, necesară pentru livrarea mașinilor

Dincolo de necesitatea unui drum expres care să permită livrarea la timp a componentelor, uzina Ford are nevoie şi de infrastructură feroviară modernă pentru a-și livra autoturismele către Europa de Vest.

„Peste 90% dintre maşini sunt livrate pe calea ferată. Am discutat şi despre proiectele legate de infrastructura feroviară deoarece avem nevoie de o conexiune de mare viteză între Arad-Timişoara-Caransebeş-Craiova şi avem nevoie de modernizarea dintre Craiova şi Calafat. Sunt importante pentru noi şi pentru coridorul european de transport. vrem să creştem şi volumul mărfurilor livrate către uzină pe calea ferată pentru a reduce şi numărul camioanelor de pe drumuri. Dar avem nevoie de un calendar precis deoarece lucrăm cu livrare în termen de o oră. Dacă nu livrăm aşa, vom avea costuri mai mari, timp în care noi trebuie să rămânem competitivi. Infrastructura feroviară este la fel de necesară precum cea rutieră“, a subliniat Ian Pearson.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole