vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

FOTO VIDEO Constantin Axinia: încep lucrările de modernizare la Podul Constanța. Se pot adăuga două benzi de circulație

Peste zece zile pot începe lucrările de modernizare la Podul Constanța, a anunțat marți directorul general al CFR SA, Constantin Axinia, care s-a dus în vizită la fața locului.

Adrian Bărbulescu

Anunțul vine la doar câteva zile după ce licitația lansată în acest sens de compania națională de căi ferate a fost anulată, din cauză că nu a depus ofertă nicio firmă.

Oficialul CFR a explicat că, ulterior, s-a prezentat o companie interesată să semneze contractul pentru lucrările de modernizare a Podului Constanța. ”Mai așteptăm până pe 23 (23 mai – n.red.), poate mai vin și alții. Apoi, chiar a doua zi pot da ordinul de începere a lucrărilor”, a declarat Axinia.

El a explicat că mai întâi se va lucra sub pod, la consolidarea pilonilor de susținere, iar apoi constructorul își va muta muncitorii deasupra. Întrebat de Club Feroviar ce companie s-a arătat interesată de această lucrare, Constantin Axinia nu a vrut să-i divulge numele, dar a precizat că a stabilit o condiție clară, și anume să aibă experiență în lucrări similare la calea ferată.

Potrivit directorului CFR SA, lucrările vor fi făcute în strictă coordonare cu reprezentanții Primăriei Capitalei și cu cei ai Societății de Transport București (STB), având în vedere că pe sub pod circulă atât tramvaie, cât și troleibuze. Lucrările care se vor executa sub pod vor avea loc noaptea, pentru a nu spori și mai mult aglomerația din această zonă a Bucureștiului.

Lucrări de modernizare la Podul Constanța. Primăria Capitalei, invitată să adauge două benzi

Ulterior acestor operațiuni de punere în siguranță a podului, va avea loc și o operațiune de modernizare propriu zisă.

Constantin Axinia a explicat că CFR SA are în vedere înlocuirea grinzilor din beton cu unele metalice, mai rezistente și cu o deschidere mai mare. ”Apoi, Primăria Municipiului București poate să se apuce să sape în stânga (în partea dinspre Casa Presei Libere și Gara Băneasa – n.red.) și să mai adauge două benzi de circulație. Nu sunt necesare exproprieri, pentru că terenurile au fost deja expropriate atunci când s-au făcut săpăturile la metrou (Magistrala 4, între stațiile 1 Mai și Jiului – n.red.)”, a mai spus el.

Din punctul de vedere al traficului, trecerea pe sub Podul Constanța are o importanță crucială, pentru că este singura cale de acces spre cartierele Pajura, Dămăroaia și Bucureștii Noi, în afară de cea prin Bulevardul Poligrafiei. Tot pe aici se face și accesul rutier către drumul national care leagă Bucureștiul de Târgoviște, așa că în zonă ambuteiajele sunt la ordinea zilei, chiar și în afara orelor de vârf.

Licitația a fost anulată pentru că nu s-a prezentat nimeni

Licitația pentru Podul Constanța, lansată de CFR SA pe 5 aprilie, a fost anulată. Termenul limită de depunere a ofertelor a fost 7 mai (marțea trecută).

Valoarea totală estimată a contractului era de 3,49 milioane de lei fără TVA, iar durata era stabilită la opt luni de la semnare, din care două luni pentru proiectare şi șase luni pentru execuţie, la care se adăuga perioadă de garanţie a lucrărilor de 10 ani.

Reprezentanții CFR SA au declarat pentru Club Feroviar că, potrivit Legii 99/2016, articolul 17, alin. 1, lit. (a, în acest caz se poate trece la negociere directă pentru a se realiza consolidarea acestui pod. Dat fiind faptul că podul feroviar de la km 4+327 reprezintă un obiectiv de utilitate publică, cu o importanţă deosebită atât pentru traficul feroviar, cât şi pentru cel rutier, CFR SA a analizat şi a stabilit un program de lucrări astfel încât, în perioada execuţiei, să nu intervină modificări majore de trafic nici în circulaţia trenurilor, nici în circulaţia rutieră, a precizat compania de infrastructură.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole