vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Ministerul Transporturilor taie 80 de milioane lei de la achiziția ramelor destinate Magistralei 5 de metrou

Ministerul Transporturilor propune modificarea bugetului Metrorex, consecință a rectificării bugetare dispuse de Guvern. Sunt modificare subvențiile, investițiile și programul de transport al operatorului.

 

Una dintre primele măsuri propuse este completarea subvenției acordate Metrorex cu 10% din suma inițială, respectiv cu suma de 41,7 milioane lei, conform proiectului de act normativ publicat pe situl de internet al Ministerului Transporturilor.

Potrivit prevederilor legale, respectiv Legii bugetului de stat nr 500 din 2002, cei 10% reținuți inițial  se returnează în al doilea trimestru al unui an, după prezentarea raportului semestrial privind situația economică și bugetară a beneficiarilor, cu avizul Consiliului Fiscal.

La capitolul investiții, principala modificare privește achiziția de material rulant. Este prevăzută o micșorare a sumei prevăzute inițial cu acest scop, respectiv de la 138 milioane lei la 57,5 milioane lei. Banii acordați ca împrumut nerambursabil al Băncii Europene de Investiții sunt destinați achiziționării a 13 trenuri pentru Magistrala 5 în perioada 2018-2020. Valoarea totală necesară ar fi de 487 milioane lei.

Programul de circulație al metroului suferă și acesta anumite modificări. Este luată în calcul deschiderea circulației pe Magistrala 5, Râul Doamnei – Eroilor, promisiune mai veche a Guvernului. Aici s-a prevăzut un parcurs de 54.817 kilometri, totalul din programul de transport pe acesta an fiind de 8,62 milioane kilometri. Aproape 200.000 de kilometri din total este parcursul trenurilor de noapte, a celor suplimentare, a celor puse în circulație la evenimente culturale sau pentru asigurarea mentenanței.

Ce impact au modificările asupra bugetului

Modificările introduse duc la o micșorare a costurilor eligibile compensațiilor de la buget, față de prevederile bugetare inițiale pe acest an. Astfel costurile eligibile defintive definite drept costurilor cu amortizarea plus credite externe garantate de stat minus veniturile financiare Metrorex scad de la 1,02 miliarde lei la 994 milioane lei, respectiv de la 117 lei preț anual mediu pe kilometru la 115,21 lei.

Pierderea scade și aceasta de la 304 milioane lei la 226 milioane lei. Compensația pentru efectuarea Obligațiilor de serviciu public (definită ca cheltuieli eligibile plus Profit/Pierdere –Venituri obținute de Operator în legătură cu prestarea serviciului de transport public de călători cu metroul) crește de la 375 milioane lie la 417 milioane lei. Veniturile total cresc cu aproape 5 milioane lei in timp ce cheltuielile scad cu 32 milioane lei. Ministerul Transporturilor propune o amputare a sumelor acordate în contractul de mentenanță semnat cu firma Alstom de la 166,52 milioane lei la 156,61 milioane lei.

Modificările bugetului Metrorex vin în contextul în care compania are datorii semnificative atât la asocierea care construiește Magistrala 5, condusă de firma italiană Astaldi, cât și la firma Alstom Transport care asigură mentenanța parcului rulant.

Există datorii de 132 de milioane lei pe care Metrorex le are la Alstom Transport. ”În 2019 nu au plătit nicio factură pe lucrările efectuate în acest an ci doar pe lucrări efectuate anul trecut”, a declarat zilele trecute pentru Club Feroviar, Gabriel Stanciu, director general Alstom Transport. Situația s-a soldat aproape cu o posibilă întrerupere a circulației trenurilor după ce firma Alstom a evocat săptămâna trecută posibilitatea de a nu mai face mentenanța trenurilor de metrou. Potrivit directorului general Alstom, Gabriel Stanciu, Metrorex a justificat neplata facturilor prin faptul că nu are bani. Aceasta din cauză că a plătit daune mari companiei italiene Astaldi. Aceasta a acționat compania de stat în judecată pretinzând daune la lucrările făcute. Firma italiană și-a făcut un obicei din a propri conturile regiei de transport pentru creanțe asupra Metrorex în valoare de 100 de milioane de lei. Practic Metrorex a ajuns bun de plată pentru această sumă pentru că nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale față de Astaldi. Italienii au pretins că aceste neindepliniri le cauzează pierderi și s-au adresat instanțelor arbitrale.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole